Un individ din judeţul Caraş-Severin a fost prins de o patrulă de jandarmi la scurt timp după ce a furat mai multe bunuri din două maşini parcate în curtea Bisericii Sf. Andrei din cartierul Burdujeni al municipiului Suceava. Furtul s-a petrecut duminică, în jurul orei 15.00, mai mulţi oameni aflaţi în curtea bisericii observându-l pe hoţ. O patrulă de jandarmi aflată în zonă a auzit strigătele martorilor care l-au observat pe hoţ, acesta din urmă escaladând gardul împrejmuitor şi luând-o la fugă.
„Jandarmii au pornit în urmărirea persoanei în cauză, aceasta fiind interceptată după aproximativ 500 de metri. Bărbatul avea asupra sa o geantă de mână şi o sacoşă ce conţineau suma de 39 de lei, un portofel, documente de identitate, un telefon mobil şi patru obiecte liturgice”, a declarat căpitanul Bogdan Cornaci, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava.
Din ancheta ulterioară a jandarmilor a rezultat că individul în cauză, Neculai B., în vârstă de 62 de ani, din localitatea Anina, jud. Caraş-Severin, a intrat în curtea bisericii, s-a apropiat de două autoturisme parcate în apropierea casei de prăznuire şi, observând că uşile nu sunt încuiate, a sustras bunurile amintite şi a încercat să părăsească zona, moment în care a fost interceptat de jandarmi.
Una dintre maşinile vizate era a unui preot. Din aceasta, printre altele, individul a sustras un moliftelnic, o cutie de tămâie, un epitrahil şi o linguriţă pentru împărtăşanie.
În total, valoarea bunurilor furate se ridică la 550 de lei. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate şi restituit celor două părţi vătămate.
Bărbatul de 62 de ani s-a ales cu dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.