Severin Tcaciuc este din nou liber. El a părăsit Penitenciarul Botoşani ieri, în jurul orei 15.30, la puţin timp după ce Tribunalul Botoşani i-a admis recursul privind cererea de eliberare condiţionată. Extrem de fericit, afaceristul sucevean nu a fost la fel de volubil ca altădată cu presa. După ce a primit bagajul cu lucrurile pe care le-a avut în timpul detenţiei, Severin Tcaciuc s-a îndreptat spre maşina care-i fusese adusă de rude pentru a veni spre casă. A refuzat să răspundă întrebărilor jurnaliştilor, dar după ce a urcat la volan le-a trimis bezele şi apoi a declarat: „Nu doresc nimănui să treacă prin situaţia asta. Au fost zece ani de luptă şi abia acum am câştigat, după ce am fost răniţi”.
Încarcerat la Botoşani din august 2009, Severin Tcaciuc a contestat mandatele de executare a pedepselor şi a continuat să se războiască cu magistraţii la toate termenele de judecată. Cererea de eliberarea condiţionată respinsă iniţial de Judecătoria Botoşani a avut câştig de cauză ieri, când instanţa a admis recursul lui Tcaciuc şi a dispus punerea în libertate. În baza acestei decizii definitive, care a fost trimisă prin fax către Penitenciarul Botoşani, Severin Tcaciuc a putut părăsi unitatea de detenţie.
„Prin sentinţa Tribunalului Botoşani s-a făcut dreptate. Este o sentinţă legală, temeinică şi corectă şi a fost pusă în libertate o persoană care merita acest lucru”, a declarat Dragoş Cremene, consilierul juridic al firmelor lui Tcaciuc. Opinia sa a fost întărită de avocatul Alexandru Grosu, care crede că nu erau motive de respingere a recursului privind cererea de eliberare condiţionată.
De la pronunţarea hotărârii şi până la punerea efectivă în libertate a fost vorba de aproximativ două ore, interval în care la poarta unităţii de detenţie s-au aflat mai mult cunoscuţi ai omului de afaceri sucevean care auziseră despre decizie şi au venit să-l conducă acasă.
„Sincer, ne aşteptam să fie eliberat. Decizia a venit cam greu, dar într-un final a apărut. Trebuie să ajungem la Viena, pentru că acolo este toată familia. Vom reveni în ţară pentru că vom continua afacerile în Suceava”, a spus ieri Cristi Tcaciuc, fiul cel mare al omului de afaceri.
Aseară, a plecat în plimbare prin judeţ cu doi dintre fii
Aseară, în jurul orei 19.00, Severin Tcaciuc a acceptat să discute cu reporterii cotidianului „Monitorul de Suceava”. Dialogul a avut loc în incinta hotelului Bucovina, din centrul municipiului Suceava, stabiliment aflat în proprietatea familiei Tcaciuc.
„Nu mă simt şifonat deloc că am trecut prin experienţa puşcăriei şi stau fără frică. Am încredere în instituţiile statului român şi spun asta pentru că după zece ani m-au scos nevinovat din punct de vedere financiar”, a spus Severin Tcaciuc. Acesta recunoaşte totuşi că a avut temeri în privinţa recursului de ieri de la Tribunalul Botoşani, dar spune că în final judecătorii au analizat corect cererea de eliberare condiţionată.
Alături de doi dintre copiii săi, Cristian Tcaciuc şi Severin Tcaciuc Junior, omul de afaceri sucevean a spus că aseară urma să se plimbe prin judeţ, pentru a vedea locurile de care este legat sentimental, dar şi să arunce o privire asupra afacerilor familiei sale.
„În hotelul Bucovina nu am mai intrat de nouă ani, dar împreună cu băiatul meu, care îl administrează în acest moment, intenţionez să-l renovez şi să-l fac cel mai modern din oraş. Am chef să fac investiţii în Suceava şi le voi face. Voi rămâne în ţară, dar voi merge şi la Viena o dată pe lună, să stau câte o săptămână cu soţia şi cu cei şapte copii care locuiesc acum în Austria”, a mai menţionat Tcaciuc.
Vrea să dea în judecată statul român
Severin Tcaciuc a arătat că nu va pleca din ţară şi că are de gând să se prezinte la procesele pe care le mai are pe rolul instanţelor de judecată.
„O serie de procese am de gând să le închei, altele, care privesc revizuirea, le voi continua, dar o să deschid şi alte procese. Mai exact, voi da în judecată Administraţia Naţională a Penitenciarelor pentru condiţiile de detenţie de la Botoşani. Anul trecut, în timp ce mă transportau de la Botoşani la Suceava, mi-am fracturat mâna dreaptă în zona cotului şi am stat o lună de zile cu o atelă. Nu am făcut tărăboi atunci pentru că aşa mi s-a sugerat, dar acum voi da în judecată statul român”, a precizat Severin Tcaciuc.
Omul de afaceri sucevean a anunţat că vrea să fie traşi la răspundere şi judecătorii care l-au ţinut ilegal în Penitenciarul Botoşani, fără nici un mandat de executare a pedepsei, timp de 23 de zile, sens în care a înaintat o plângere la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava.
Stătea după gratii pentru o condamnare de doi ani şi şase luni
Condamnat pentru ultraj, evaziune fiscală şi infracţiuni la regimul societăţilor comerciale, Severin Tcaciuc, a reuşit să obţină contopirea pedepselor, magistraţii stabilind că el ar avea de executat trei ani şi şase luni de închisoare. Ulterior, el a invocat faptul că extrădarea din Austria s-a făcut pentru un singur mandat de executare a pedepsei, respectiv doi ani şi şase luni închisoare, şi a cerut liberarea condiţionată. Cât timp s-a aflat în Penitenciarul Botoşani, Severin Tcaciuc a fost unul dintre cei mai liniştiţi deţinuţi. Cel puţin aşa susţin reprezentanţii unităţii de detenţie.
„A încercat, zicem noi cu succes, să respecte toate drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege în acest sens. S-a implicat inclusiv în activităţile cultural educative în măsura posibilităţilor sale fizice şi a activităţilor pe care noi le-am putut asigura”, a subliniat subcomisarul Iulian Dărîngă, purtător de cuvânt în cadrul Penitenciarului Botoşani.
În timpul şederii în Penitenciarul Botoşani, „Monitorul de Suceava” a reuşit să discute cu omul de afaceri, acesta exprimându-şi nemulţumirea că i-a fost respinsă cererea de eliberare condiţionată, deşi îndeplinea toate criteriile, judecătorii stabilindu-i termen la proces pe 5 iunie 2011.
„Nu mă tem de nimeni care încearcă să mă intimideze şi să mă domine. Atâta timp cât comisia de la Penitenciar, din care face parte şi un judecător delegat, a ajuns la concluzia că mi-am ispăşit fracţia de pedeapsă pentru a putea fi eliberat şi am fost un deţinut model, chiar nu înţeleg de ce trebuie să stau şi mai departe închis. Nu sunt recidivist, nu am făcut probleme, dacă ar fi fost o amânare de o lună poate aş fi înţeles, dar aşa, până în iunie?”, s-a întrebat Severin Tcaciuc.
Acesta afirmă cu tărie că în cazul său se poate vorbi despre discriminare şi consideră că 30% din soluţia Judecătoriei Botoşani este o greşeală, iar diferenţa de 70% reprezintă o „mână criminală”. „Miroase a trafic de influenţă, miroase a abuz de putere. Mirosul cred că vine de la acel Amariei Ioan şi de la un alt procuror pe nume Aurel Simion”, declara Severin Tcaciuc acum câteva săptămâni.
( 9 feb 2011, 11:33:22