Doi bărbaţi din Suceava au fost depistaţi de o patrulă de jandarmi la scurt timp după ce demontaseră şuruburi şi plăcuţe de prindere a căii ferate. Aceştia au fost prinşi ieri, în jurul orei 11.00, în timp ce duceau elementele de cale ferate spre un centru de colectare a fierului vechi.
Asupra celor doi, Ion U., de 53 de ani şi Cătălin P., de 41 de ani, au fost găsite 36 de elemente metalice (şuruburi şi plăcuţe).
Furtul a fost comis de pe calea ferată industrială din Burdujeni, cea care străbate Calea Unirii şi trecere prin incinta fostei întreprinderi IRIC, linie folosită parţial de un agent economic.
„Prejudiciul estimat de către administratorul societăţii comerciale în cauză este de 1000 lei, fiind necesare lucrări de reparare a căii ferate. Au fost întocmite actele premergătoare pentru săvârşirea unei fapte susceptibile de a fi furt calificat, dosarul urmând să fie înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava în vederea continuării cercetărilor”, a precizat căpitanul Bogdan Cornaci, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Suceava.