La Centrul Filantropic „Sf. Vasile cel Mare” din Valea Putnei se organizează, în fiecare lună, cel puţin două mese calde pentru 50 de persoane nevoiaşe, văduve, bătrâni, orfani din satul Valea Putnei, dar şi din Pojorâta. Proiectul a demarat, la începutul acestui an, pe baza unei colaborări între Primăria Pojorâta şi Parohia „Mihail şi Gavril” din Valea Putnei.
În acest fel, după cum ne-a declarat primarul comunei Pojorâta, Bogdan Codreanu, biserica, dar şi primăria, reuşesc să vină în ajutorul săracilor, al orfanilor, al persoanelor singure, al văduvelor din comună. Centrul Filantropic „Sf. Vasile cel Mare” (după numele marelui filantrop al veacului de aur al creştinătăţii), construit la Valea Putnei, prin jertfa şi osteneala a numeroşi creştini, care au înţeles mesajul Bisericii şi au pus umărul pentru ridicarea acestui centru, este locul cel mai potrivit pentru ca oamenii nevoiaşi din comună să se întâlnească, să ia o masă caldă, să se roage şi să socializeze pentru câteva ore.
Efort comun, pentru o misiune nobilă
Persoanele nevoiaşe din Pojorâta, selectate pe baza unor anchete sociale, sunt duse la Centrul Filantropic „Sf. Vasile cel Mare” din Valea Putnei pentru a lua masa cu mijloace de transport asigurate de Primăria Pojorâta.
„În luna ianuarie, persoanele nevoiaşe au beneficiat de două mese calde. Prima masă caldă oferită pentru 50 de săraci, văduve, orfani a fost sponsorizată de preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur. Organizarea următoarelor agape pentru săraci, pe care ne dorim să le facem cât mai dese, de patru – cinci ori pe lună, se bazează pe fonduri de la primărie, de la Parohia din Valea Putnei, prin intermediul preotului paroh Corneliu Luca, dar şi al sponsorilor, oameni de bine care înţeleg proiectul pe care noi l-am demarat. Oricine este bine venit, având în vedere că este o datorie şi o misiune nobilă să-i sprijinim pe cei nevoiaşi”, a mai completat primarul Codreanu.
Un strop de lumină
Astăzi, la ora 12:00, Centrul Filantropic „Sf. Vasile cel Mare”, care beneficiază de o sală de mese şi o bucătărie utilată complet, va fi însufleţit de cei 50 de oameni care se vor aşeza în jurul mesei, pentru a primi o mâncare caldă, pentru a se ruga şi pentru a trece mai uşor peste nevoinţele de zi cu zi. La primul nivel al construcţiei va fi, în curând, dat în funcţiune un azil de bătrâni, unde se vor adăposti 24 de oameni în vârstă din localitate.
Este necesară misiunea caritabilă
La momentul sfinţirii Centrului Filantropic, acum câţiva ani, prezent la eveniment, ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, spunea că este „un loc destinat celor care vor poposi pentru un timp mai îndelungat sau mai scurt pe aceste meleaguri, toţi cei care au nevoie de o hrană trupească sau duhovnicească. Acest spaţiu este făcut cu multă jertfă, jertfă izvorâtă din dragostea dumneavoastră. Sunteţi o mână de oameni, cea mai mică parohie din eparhia Sucevei, şi aţi făcut cel mai frumos lucru pe care putea să-l facă o parohie a noastră”.
Preotul paroh Corneliu Luca a completat că „Biserica este misionară pretutindeni, dar nu este vorba doar de misiunea de slujire, de învăţare a credincioşilor, nu-i suficient nici cea de sfinţire a credincioşilor, mai trebuie misiunea caritabilă pe care Biserica şi-o asumă astăzi cu deplină responsabilitate”.