Patru bărbaţi şi o femeie au trecut prin clipe de coşmar, sâmbătă dimineaţă, după ce s-au răsturnat la marginea unui iaz cu un autoturism luat în probe de la Târgul de la Cumpărătura. Accidentul s-a petrecut în jurul orei 9.30, pe DC 70, care leagă Cumpărătura de Bosanci, trei dintre ocupanţii maşinii ajungând la Spitalul Judeţean Suceava.
La volanul maşinii VW se afla Săvel Lupu, un bărbat în vârstă de 56 de ani, din municipiul Paşcani, judeţul Iaşi. În autoturism se mai aflau trei bărbaţi şi o femeie, cea din urmă fiind cea care a venit să-şi caute o maşină la târg. Conducătorul auto a luat maşina la încercare pe drumul care duce spre Bosanci, accidentul petrecându-se la întoarcere, aproape de Cumpărătura, într-o curbă deosebit de periculoasă la stânga.
Conform Poliţiei, şoferul de 56 de ani nu a adaptat viteza în curbă, a scăpat volanul de sub control şi a plonjat în afara drumului, pe sensul său de mers. Maşina s-a răsturnat la câţiva metri de iazul din zonă.
„Am avut mare noroc că nu aveam viteză, dacă aveam ajungeam pe gheaţa iazului şi cine ştie ce se putea întâmpla. În curbă am ferit o maşină care venea din sens opus, am tras mai pe margine, am prins criblura şi nu m-am mai putut opri, doar că am frânat şi şocul nu a mai fost atât de puternic”, ne-a relatat şoferul, în stare de şoc după cumpăna prin care a trecut.
Din fericire, accidentul care se putea transforma într-o tragedie nu s-a soldat cu consecinţe foarte grave. În urma intervenţiei unui echipaj de Descarcerare al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, trei dintre pasagerii din maşină au ajuns la spital, unde au fost diagnosticaţi cu leziuni uşoare, care necesită până în 10-15 zile de îngrijiri medicale.
Poliţiştii l-au verificat pe şofer cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool, după care l-au condus la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge.
Drumul comunal pe care s-a produs accidentul este unul deosebit de periculos, cu curbe dificile, condiţii în care poliţiştii recomandă rularea cu o atenţie deosebită.
( 7 feb 2011, 15:07:05