În cursul anului 2010, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Suceava a încasat la bugetul general consolidat al statului o sumă de 1.164,8 milioane de lei.
Potrivit declaraţiilor directorului DGFP Suceava, Petrică Ropotă, cu această sumă instituţia pe care o conduce a reuşit să depăşească programul de încasări repartizat de Ministerul Finanţelor Publice, înregistrându-se un procent de 104,8% faţă de program. El a explicat că încasările DGFP Suceava din anul 2010 la bugetul consolidat al statului au crescut cu 15,9 milioane de lei comparativ cu 2009, an în care suma încasată la buget a fost de 1.149,71 milioane de lei.
Petrică Ropotă a mai spus că dacă se iau în considerare numai încasările din 2010 la bugetul de stat, acestea au crescut cu 52,09 milioane de lei, cu 10% mai mult decât sumele înregistrate în 2009.„Aceste realizări au situat DGFP Suceava, ca şi în anii anteriori, pe un loc fruntaş la nivel de ţară, corespunzător pregătirii, experienţei profesionale şi eforturilor depuse de salariaţii instituţiei”, a arătat directorul DGFP Suceava.
Petrică Ropotă a explicat că activitatea DGFP Suceava a avut ca prioritate îmbunătăţirea serviciului public, prin înfiinţarea biroului unic pentru contribuabili, precum şi creşterea gradului de pregătire profesională a salariaţilor.
„O prioritate a fost şi extinderea şi diversificarea modalităţilor care vizează îmbunătăţirea comportamentului fiscal al contribuabililor, creşterea gradului de conformare voluntară atât la declarare, cât şi la plata debitelor declarate către bugetul consolidat al statului”, a spus Petrică Ropotă.
Încasări mai mari şi în luna ianuarie 2011
Şeful DGFP Suceava a adăugat că şi în luna ianuarie 2011, instituţia pe care o conduce a reuşit să depăşească cu 10% programul de încasări la bugetul consolidat al statului care a fost stabilit de Ministerul Finanţelor Publice, Finanţele sucevene ocupând astfel locul al treilea la nivel naţional.
De altfel, el a anunţat că una dintre priorităţi va fi recuperarea datoriilor pe care firmele le au la bugetul de stat, în acest sens în luna ianuarie fiind emise deja aproape 4.300 de somaţii şi titluri executorii, 994 de popriri de conturi, 51 de sechestre pe bunurile debitorilor, fiind organizate şi 20 de licitaţii pentru vânzarea bunurilor firmelor cu datorii la stat.
„Pentru anul 2011 ne propunem acţiuni care să conducă la diminuarea arieratelor, precum şi la combaterea cu o mai mare eficienţă a evaziunii fiscale. Vreau să remarc potenţialul uman remarcabil pe care îl are instituţia noastră, având în vedere că peste 80% dintre salariaţi au studii superioare, 75% din totalul angajaţilor au o vechime în domeniu de peste 10 ani, iar peste 12% dintre ei au o vechime de peste 20 de ani. Mai vreau să adaug că şi perfecţionarea continuă a sistemului informatic permite accesarea directă a unor date utile în desfăşurarea activităţii, iar acest aspect, împreună cu celelalte menţionate anterior, reprezintă garanţia faptului că şi obiectivele stabilite pentru anul 2011 vor fi îndeplinite, sporind astfel prestigiul instituţiei noastre”, a precizat Petrică Ropotă.
( 7 feb 2011, 11:13:57
Cum te simţi la scurt timp după
Ce un politician pe care nu’l placi
Iar postul de la Cotroceni îl ocupă ?
Sucevene , şi eu ( ca şi tine )
Plătesc taxe ( mai mult sau mai puţin )
Şi mă stresez pt . ziua de mâine
Şi să nu răbufnesc mă abţin
Sucevene ... trăieşti bine ?
Mai speri că va veni o zi
Când cineva va face pentru tine
Ceva ( cât de puţin ) orice’ar fi ? ? ?
Nu spera , cară ’ te singur în spate
Ai fost uitat chiar din secunda 2
Din păcate noi trăim în realitate
O realitate portocalie creată pt . noi