Invitaţie la demnitate

Citind articolul “Lucia Puşcaşu, la gâtul lui Vasile Ilie”, publicat în nr. 26, din 02 februarie 2011 al acestui ziar, n-am înţeles de ce şi cum poate fi aşa de violent semnatarul acestuia, Ion Drăguşanul, în starea de graţie pe care presupun că i-o dă scrisul. M-a intrigat mai întâi titlul, care nu reflectă o realitate, ci reprezintă un artificiu publicistic, manipulator, apoi folosirea densă a unui vocabular cu vădite intenţii contondente, denigratoare, ceea ce este din capul locului descalificant pentru un redactor al unui ziar şi pentru o presă obiectivă (“doamnă cu tradiţii bolşevice”, “năbădăi”, “incultură crasă”, “ va copita”, “miticii şi lucicile”, “sare la gâtul” etc.).Îi recomand cu  detaşare şi pe deplin justificat autorului articolului să folosească un asemenea vocabular acolo unde se potriveşte, de pildă în portretul caricatural, care însă nu e o specie de găzduit într-un ziar, al cărui scop este informativ-obiectiv şi nu estetic-satiric, iar în articolele de ziar să vehiculeze doar idei limpezi şi demne de interesul public, precum şi un stil caracterizat prin demnitate, fiind vorba de relaţii interumane la nivelul unei societăţi civilizate şi, în cele din urmă, de prestigiul publicaţiei în care prestează.

Situarea cuiva (în speţă a mea) în raport cu instituţiile, cu arta, cu oamenii poate fi prezentată – dacă se consideră de interes mai larg – prin relatarea obiectivă a faptelor, a situaţiilor, lăsând cititorilor dreptul să discearnă, dar nicidecum comentată tendenţios, fatalmente subiectiv, ba, şi mai mult, vulgar, cu intenţia de a-l înjosi ori a-l pune sub ghilotină, ca în situaţia concretă la care mă refer. Reacţia autorului articolului la intervenţia mea în cadrul expoziţiei “Colecţii şi colecţionari” deschisă recent la Muzeul Bucovinei este excesiv disproporţionată faţă de cele  afirmate de mine şi, tocmai prin aceasta, comică, iar discursul dumnealui, destul de confuz şi neavizat. Peroraţia despre tradiţia artistică bucovineană, în afara inoportunităţii sale în structura articolului respectiv şi în afara unei  desuete perspective asupra lucrurilor, dovedeşte totuşi o obsesie a lui Ion Drăguşanul care îi explică atitudinea: există, după dumnealui - masiv şi nu pe ici pe colo – profesionişti ignoranţi şi neprofesionişti cu lectura la zi şi cu aură de maeştri; scriitori care şi citesc (ca dumnealui) şi scriitori care nu citesc, doar scriu ( adică ignoranţi şi aceştia), dar care primesc premii literare.

Se observă  aşadar că ceea “ce-l mână pe el în luptă” sunt resentimentele şi frustrările proprii, care, culmea, nu au nicio legătură cu mine. Cu alte cuvinte, dumnealui îşi tratează o suferinţă folosindu-se de o situaţie conjuncturală şi de numele meu ca pretext. Şi scrie toate aceste intimităţi nu pe o coală A4 procurată pe speze proprii şi destinată sertarului, ci în ziarul la care e angajat şi care “stă de vorbă cu oamenii”. Dumnealui nici nu cred că ştie exact ce am afirmat eu cândva, undeva (nu l-am văzut la manifestarea amintită), dar a auzit el ceva de la cineva şi a comis articolul. O fi deontologic?

În calitatea mea trecătoare de preşedinte al Filialei U.A.P.Suceava nu fac, în intervenţiile mele publice, decât să reprezint interesele acestei asociaţii profesionale naţionale în zona noastră, respectând statutul acesteia. Dacă acest lucru supără pe unii nu este vina mea.

Lucia Puşcaşu