Sucevenii care vor să îşi doteze locuinţele cu panouri solare care să le asigure căldură şi apă caldă din energia solară, pompe de căldură care să extragă energia termică din pământ sau centrale termice pe lemne, peleţi, brichete sau altă tocătură lemnoasă, au şansa să beneficieze de subvenţii cuprinse între 6000 şi 8000 de lei, prin programul “Casa Verde” 2011, care debutează din luna aprilie. Agenţia pentru Protecţia Mediului Suceava a precizat că, deocamdată, cea-a de-a doua sesiune de depunere de proiecte din cadrul acestui program se adresează doar persoanelor fizice.
Anul trecut, când a fost lansat programul „Casa Verde”, finanţat din Fondul pentru Mediu, sute de suceveni s-au grăbit să profite de ocazie, să îşi doteze locuinţele cu sisteme de încălzire care utilizează energie regenerabilă.
Astfel, în perioada 1 iulie 2010 – 11 ianuarie 2011 s-au depus 577 dosare de finanţare, încât suma alocată judeţului Suceava, 3.492.825 lei, a fost epuizată.
Pentru că la nivel naţional au mai rămas fonduri care nu au fost solicitate în alte judeţe, prin redistribuire, judeţului Suceava i-a fost atribuită suplimentar suma de 216.044,13 lei. Drept urmare, au mai putut fi depuse alte 36 dosare de finanţare, încât, până la data de 2 februarie, sucevenii aveau depuse 613 proiecte de finanţare, în valoare de 3.708.869.13 lei.
“Cele mai multe solicitări au fost pentru instalarea panourilor solare - 381 dosare; pentru instalarea centralelor termice pe bază de peleţi, brichete, tocătură lemnoasă, precum şi orice fel de resturi şi deşeuri vegetale, agricole, forestiere, silvice -211 dosare: pentru instalarea pompelor de căldură - 15 dosare, iar pentru instalaţii mixte - şase solicitări. Până în prezent au fost analizate 264 dosare, cele depuse în perioada 01 iulie 2010 – 03 septembrie 2010. Dintre acestea, 229 au fost aprobate şi 35 au fost respinse.
Pentru cele 229 dosare de finanţare aprobate până în prezent, au fost semnate 150 contracte de finanţare şi s-au depus 22 dosare de decontare”, a declarat directorul executiv al Agenţiei de Protecţie a Mediului Suceava, Iluţă Cocriş, care se aşteaptă ca un număr mare de suceveni să fie interesaţi de programul “Casa Verde” şi în 2011.