Un bărbat din satul Călineşti, comuna Şerbăuţi, a fost sancţionat cu avertisment scris de şeful de post din comună, acesta întocmind procesul verbal pentru că cetăţeanul a sunat la 112 să sesizeze prezenţa în trafic a unui şofer suspect, sesizare considerată neîntemeiată. Procesul verbal de sancţionare cu avertisment, aproape indescifrabil, pare scris de un om care nu a mai completat în viaţa sa un astfel de act şi nu are nici o tangenţă cu Poliţia.
În partea din stânga sus a procesului verbal, scris de agentul-şef Emil Şfarţer, şeful Postului de Poliţie Şerbăuţi, aflăm că există Postul de Poliţie Suceava. Practic, încercând să scrie Postul de Poliţie Şerbăuţi, agentul a coborât Poliţia municipiului Suceava la rang de post comunal. Pentru ca nulitatea procesului verbal de sancţionare să fie clară ca lumina zilei, agentul constatator a omis inclusiv să semneze actul, părând că l-a întocmit doar ca să se afle în treabă.
Bărbatul sancţionat cu avertisment, Vasile Senciuc, spune că după ce omul legii i-a întocmit procesul verbal, l-a recitit în faţa sa, moment în care a avut seriose probleme în a-şi înţelege propriul scris. L-am crezut pe cuvânt după ce ne-a fost imposibil să descifrăm logica în rândurile în care poliţistul explică de ce a aplicat avertismentul. Contravenientul nu are de gând să conteste sancţiunea, fiind vorba doar de un avertisment, dar, dacă ar face-o, ar avea toate şansele să câştige.
Când putem suna la 112 ?
Trecând peste modul în care a fost întocmit procesul verbal de sancţionare, discutabil este şi motivul pentru care a fost avertizat Vasile Senciuc. Pe 22 ianuarie, bărbatul a sunat la 112 şi a sesizat poliţia că l-a văzut în trafic, la volanul unei maşini, pe consăteanul Mircea Nicşan, despre care ştia că este cercetat în două dosare penale pe linie rutieră. Într-adevăr, acesta din urmă a avut un dosar penal pentru conducerea unei maşini neînmatriculate iar apoi, cu permisul suspendat, ieşit în trafic, a ajuns să fie cercetat şi pentru ucidere din culpă, după ce un bărbat aflat în autoutilitara acestuia a căzut şi a murit.
După sesizarea la 112, şeful de post a verificat imediat în teren situaţia, constatând că şoferul are o dovadă de circulaţie, deci avea dreptul de a conduce.
„Eu, ca cetăţean, am semnalat că un consătean despre care ştiam din presă că a comis abateri grave pe linie rutieră este ieşit în trafic, credeam că are permisul suspendat şi am sesizat situaţia. M-am trezit apoi că şeful de post vrea să mă amendeze cu 500-1.000 de lei”, povesteşte Vasile Senciuc, care se află de mai mulţi ani în conflict cu cel pe care l-a reclamat.
După ce mers şi în audienţă la şeful Poliţiei Rutiere, explicându-i de ce a sunat la 112, şeful de post Şfarţer a devenit mai indulgent, stabilind că este suficientă aplicarea unui avertisment scris, avertisment redactat în procesul verbal despre care am relatat.
Poliţia pierde sute de procese anual
Exemplul acestui procesul verbal completat în bătaie de joc nu este nici pe departe singular. În ultimii ani, în arhivele instanţelor s-au adunat mii de plângeri contravenţionale pierdute de IPJ Suceava.
Potrivit unor statistici mai vechi, în 2008, IPJ Suceava a pierdut în instanţă nu mai puţin de 922 de procese din totalul celor 2.757 în care a fost parte, reprezentând un procent de 33,5.
În 2009, poliţia judeţeană a avut pe rolul instanţelor de judecată aproape 2.000 de procese, din care 389 au fost pierdute, procentul fiind de 19,6.
Cele mai multe contestaţii sunt la amenzile pe linie rutieră, şoferii obţinând anularea proceselor verbale după ce exploatează ambiguităţi din legislaţie legate de procedurile de sancţionare, dar şi din cauza erorilor în completarea actelor.
Am încercat să vorbim şi cu poliţistul care a completat procesul verbal, însă ieri, între 14.00 şi 16.00, la numărul de telefon al Postului de Poliţie Şerbăuţi nu a răspuns nimeni.
( 3 feb 2011, 11:23:31
Io poulițistu șvaițer (la minte) nam grișît nica cî așa am învațat la școala di tractoriști cî în locurili undi sunt puncti multi sî treci CAP Șerbauț sau SMA Șerbauț.
ÎNGÎ DOM CHESTOR nu ma daț afarî din poliții cî eu nus vinovat dacî așa mo lasat natura.