În întreaga lume, inclusiv în România, ziua de 2 februarie este sărbătorită ca fiind Ziua Mondială a Zonelor Umede, conform deciziei luate în 1971, la Ramsar, în Iran. Mai mult, astazi se împlinesc 40 de ani de la semnarea Convenţiei Ramsar, de conservare a zonelor umede de importanţă internaţională, în special ca habitat al păsărilor acvatice. România a ratificat documentul Convenţiei şi a declarat pe teritoriul său zone umede protejate prin Legea nr. 5/1991.
Zonele umede au fost definite ca întinderile de bălţi, mlaştini, ape naturale sau artificiale, permanente sau temporare, unde apa este stătătoare sau curgătoare, dulce sau sărată, inclusiv întinderi de apă marină.
“Importanţa zonelor umede rezidă şi din faptul că acestea se comportă ca nişte uriaşe filtre de apă, asigurând o apă potabilă pentru necesarul de zi cu zi al populaţiei. În acelaşi timp trebuie subliniaţi şi factorii estetici, ştiinţifici şi educativi ai zonelor umede, deoarece sănătatea lor reprezintă sănătatea întregului ecosistem, implicit şi sănătatea omului”, a declarat directorul Agenţiei de Protecţie a Mediului Suceava, Iluţă Cocriş.
În 2011 - anul internaţional al pădurii, marcarea acestei zile are ca slogan “Pădurile – vitale pentru rezerva de apă şi zonele umede”, fiind cunoscut faptul că pădurile joacă un rol crucial în circuitul hidrologic şi ca o consecinţă, în starea de sănătate a zonelor umede. Zonele umede împădurite includ habitate, cum ar fi mangrove, mlaştini de apă dulce, mlaştini de pădure, turbării împădurite şi păduri sezonier inundate. Aceste zone umede sunt importante, deoarece sunt leagăne ale diversităţii biologice, care cuprind populaţii numeroase de păsări, mamifere, reptile, amfibieni, peşti şi nevertebrate.
Obiectivul Convenţiei Ramsar este acela de a conserva zonele umede, fauna şi flora asociată, care servesc ca habitat al păsărilor acvatice, iar pe de altă parte constituie cele mai importante resurse de valoare economică, naturală, ştiinţifică şi recreativă, a căror pierdere ar fi ireparabilă.
Zonele umede cele mai cunoscute din judeţul Suceava sunt cele situate de-a lungul principalelor cursuri de apă.
( 3 feb 2011, 02:04:09