Afecţiunile specifice sezonului rece au crescut cu aproape 10 la sută în ultima săptămână, a avertizat ieri purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, Adrian Popescu.
„Se înregistrează o creştere de 9,81 la sută la infecţiile acute ale căilor respiratorii superioare şi de 9,74 la sută la pneumopatiile acute”, a spus responsabilul de relaţiile cu presa al DSP.
El a precizat că, în perioada 24-30 ianuarie, 3.614 suceveni au fost diagnosticaţi de medici cu infecţii ale căilor respiratorii superioare, majoritatea, respectiv 1.354, fiind copii cu vârste între 5 şi 14 ani, urmaţi de cei sub 4 ani - 860 de cazuri. Din totalul celor 3.614 cazuri de boală, 96 au fost spitalizate, iar cei mai mulţi pacienţi internaţi, respectiv 50, au fost copii până în 4 ani.
În intervalul de referinţă, doctorii au mai depistat 1.099 persoane cu pneumopatii acute, în cele mai multe cazuri, respectiv 343, fiind vorba de copii cu vârste între 5 şi 14 ani, urmaţi de cei cu vârsta până în 4 ani - 241 cazuri. Din totalul celor 1.099 de îmbolnăviri, 136 au necesitat internare, iar cei mai mulţi pacienţi spitalizaţi, şi anume 78, au fost copii până în 4 ani.