Primul sucevean trimis în judecată pentru că a omorât un câine comunitar a fost condamnat recent de judecători să plătească o amendă penală de 5.000 de lei.
Inculpatul, Neculai Popa, un tânăr în vârstă de 26 de ani, din satul Plopeni, oraş Salcea, a fost trimis în judecată, în august 2009, de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava. El este acuzat de săvârşirea infracţiunii de omorâre cu intenţie a unui animal, faptă care se pedepseşte cu închisoarea de la şase luni la trei ani sau cu amendă penală cuprinsă între 1.000 şi 10.000 de lei.
Dosarul său a ajuns pe rolul Judecătoriei Suceava, iar recent magistraţii acestei instanţe au pronunţat sentinţa. O amendă penală de 5.000 de lei.
Fapta de care este acuzat Neculai Popa s-a petrecut pe data de 28 decembrie 2009, atunci când tânărul ar fi omorât un câine comunitar, lovindu-l de mai multe ori cu un par şi o rangă.
Leşul animalului a fost aruncat ulterior în albia unui pârâu, unde a şi fost găsit de poliţişti şi autorităţile pentru protecţia animalelor.
Neculai Popa s-a apărat susţinând că patrupedul pe care l-a omorât în bătaie era turbat şi că animalul a dat iama de mai multe ori printre păsările de curte ale familiei sale, precum şi ale vecinilor.
„Toată vara o mâncat pui, umbla prin curţi pe la oameni, manca păsări... Nu numai la noi, întrebaţi şi prin vecini. Câinele ăla făcea bale pe la gură, cred că era turbat. Băiatul l-o fugărit într-o zi, l-o prins şi l-o omorât. Nu era câinele nimănui. Ce era de făcut, să ne mănânce toate păsările?!”, dă din umeri mama lui Neculai Popa.
Tânărul a fost dat pe mâna autorităţilor de către o vecină de-a sa, care era revoltată nu atât de moartea câinelui, cât de faptul că leşul animalului a fost lăsat pe proprietatea familiei sale.
Decizia Judecătoriei Suceava nu este definitivă şi poate fi atacată la instanţa superioară.
( 1 feb 2011, 11:39:17