După ce-au desfăcut bucăţi din macaralele folosite la construcţie, au tăiat cablurile de pe stâlpii Romtelecom, pentru a valorifica cuprul din interior, au furat tarabe din pieţele agroalimentare, calorifere, etc., hoţii de fier vechi din cartierele de la periferia Sucevei au început să fure şi uşile metalice de la intrarea în blocuri.
S-a întâmplat, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, în noaptea de duminică spre luni, la scurt timp după miezul nopţii.
O pensionară a observat doi puştani care au scos din balamale uşa de la intrarea într-un bloc din cartierul Burdujeni şi au plecat cu ea în spate.
Reclamanta, o femeie în vârstă de 70 de ani, a sunat imediat la 112, în câteva minute la faţa locului sosind un echipaj de poliţie.
Agenţii de poliţie au reuşit să dea rapid de urma hoţilor, găsindu-i câteva sute de metri mai încolo, cu uşa metalică furată lângă ei.
Cei doi hoţi, se arată în comunicatul poliţiei, sunt doi adolescenţi de etnie romă, ambii în vârstă de 16 ani, cercetaţi în prezent pentru furt calificat.
Poliţiştii Secţiei Burdujeni spun că se confruntă săptămânal cu furturi de fier vechi şi că hoţii sunt încurajaţi şi de atitudinea angajaţilor centrelor de colectare, care nu anunţă poliţia de fiecare dată când primesc marfă suspectă.
Cu câteva săptămâni în urmă, de exemplu, doi tineri de 21 de ani, tot de etnie romă, au demontat o bucată dintr-o macara folosită pentru construcţia a două locuinţe de pe strada Eroilor. Din nefericire pentru ei, în drum spre centrul de colectare unde vroiau să-şi vândă marfă au fost opriţi de un echipaj de poliţie.
În urmă cu câteva luni, la poliţie a fost reclamat furtul a sute de kilograme de fier vechi chiar din curtea unui centru de colectare din Burdujeni.
Poliţiştii au reuşit să dea de urma hoţilor, trei indivizi cu vârste cuprinse între 18 şi 41 de ani, care au recunoscut că au furat nu mai puţin de 630 de kilograme de material feros (elementele unui fost rezervor metalic de dimensiuni mari), de la centrul de colectare.
( 1 feb 2011, 12:32:09