Copiii de la Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 4 “Pinocchio” din Fălticeni vor lua masa într-un spaţiu modernizat, inaugurat vineri.
În corpul de clădire construit în prelungirea sălilor de grupă a fost amenajat un nou bloc alimentar, dotat cu tot ceea ce presupun standardele actuale, dar şi un spaţiu multifuncţional.
Toate aceste investiţii au fost posibile cu sprijinul autorităţilor locale, care au înţeles că locul şi felul în care servesc masa copiii este foarte important, alocând sumele necesare construcţiei şi dotărilor.
La inaugurare au participat copiii din grădiniţă, câţiva părinţi, cadrele didactice şi personalul auxiliar din grădiniţă, directori de la instituţiile de învăţământ din oraş, primarul Vasile Tofan şi viceprimarul Gheorghe Aldea.
Conform tradiţiei, a fost oficiată o slujbă de sfinţire a noului local pentru că, aşa cum a spus directorul instituţiei, institutor Adriana Samson, ”este un semn de mulţumire pentru ceea ce s-a realizat”.
Reamintim faptul că la GPP Nr. 4 Fălticeni nu exista un spaţiu prea generos pentru prepararea şi servirea mesei, Direcţia de Sănătate Publică vrând la un moment dat chiar să sisteze activitatea blocului alimentar. La acea vreme au fost stabilite termene de conformare, astfel încât din această săptămână copiii vor servi masa într-o sală nouă, cu mobilier nou şi în condiţii mult mai bune.
Profesorul Dan Purdilă, membru al comitetului de părinţi, a adus cadou, de casă nouă, o oglindă cu tentă etnografică, în care “toţi cei care se privesc să rămână veşnic tineri”.