De la aparate foto digitale, la prezervative, lame de ras, băutură ori alimente, hoţii fură cam tot ce prind din marile magazine ale municipiului Suceava. Săptămânal, Poliţia înregistrează două-trei furturi de acest gen, cu menţiunea că nu puţine sunt cazurile în care hoţii reuşesc să „dribleze” sistemele de securitate ale magazinelor, respectiv pe agenţii de pază.
La finele săptămânii trecute, s-au înregistrat trei furturi din hipermarketuri, furturi cu autori depistaţi. Mai întâi vineri seară, agenţii de pază de la Kaufland au prins un individ din Iaşi care îşi dosise în haine bunuri alimentare în valoare de 166 de lei. Conform procedurilor a fost anunţată poliţia, care l-a preluat pe suspect, întocmindu-i dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
A doua zi, sâmbătă, doi tineri în vârstă de 18 ani, unul din Gura Humorului şi unul din Suceava, au avut aceeaşi soartă. Prinşi după ce sustrăseseră un aparat foto digital în valoare de 330 de lei, respectiv două huse de telefon mobil, bunuri în valoare de 27 de lei, din magazinele Real, respectiv din Auchan, aceştia vor răspunde penal pentru infracţiunea de furt calificat.
În cazul primului furt, tânărul de 18 ani înlăturase „cipul” de securitate de pe produs, fiind observat de agenţii de pază.
De regulă, cei prinşi cu bunuri sustrase din hipermarketuri sunt din afara judeţului, poliţiştii trecându-i în categoria aşa numiţilor infractori voiajori, care obişnuiesc să se plimbe prin judeţele Moldovei şi să dea mici lovituri de acest gen. Poliţiştii spun că în ultima perioadă se observă însă şi o creştere a numărului de localnici care comit astfel de furturi. Mulţi sunt fără antecedente penale şi îşi pun faptele pe seama sărăciei extreme.
(24 ian 2011, 12:27:19
Nu se face avere din asta , evedent
O pâine , un lapte şi’o pungă de macaroane
Ar fi ,, coşul zilnic ’’ ce’l strigă ăştea strident
Norocul nostru că patronii nu fură ... niciodată
Norocul lor că nu sunt arestaţi ... fiind nevinovaţi ?!
Iar instituţiile de Stat ( degeaba ) sunt o feciorelnică fată
Mai gândiţi , vă rog , un pic , ’nainte piatra s-o aruncaţi