Operaţiunile de căutare a bărbatului în vârstă de 41 de ani dispărut pe râul Siret în timp ce se afla la pescuit au fost sistate după doar o zi, vremea rece şi persistenţa sloiurilor de gheaţă făcând imposibilă continuarea misiunii.
Mihai Palaghiuc, din satul Şerbăneşti, comuna Zvoriştea, a fost văzut ultima oară marţi după-amiază, în jurul orei 15.30, când s-a despărţit de un grup de persoane cu care pescuia. Martorii au povestit că bărbatul venise cu o sanie, cu care intenţiona să se deplaseze pe gheaţa de pe cursul râului, în zona barajului de la Hânţeşti, şi se bănuieşte că aceasta a cedat iar victima nu s-a mai putut salva.
Pe parcursul zilei de miercuri, pompierii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, au căutat, cu ajutorul bărcilor pneumatice, cadavrul, printre sloiuri de gheaţă, în zonă în care se bănuieşte că s-a produs tragedia. Cum de miercuri noapte temperaturile au scăzut şi mai mult, pompierii au decis că este inutil să mai continue căutările şi ieri, şansele de reuşită fiind minime. Operaţiunile vor fi reluate după ce vremea se va încălzi, iar sloiurile de gheaţă nu vor mai fi atât de compacte.