Ajutorul de deces pe care îl plăteşte Casa Judeţeană de Pensii a fost majorat de la 1 ianuarie 2011. Anunţul a fost făcut de directorul acestei instituţii, Camelia Chitul, care a precizat că, de la această dată, pentru o persoană asigurată sau un pensionar care îşi pierde viaţa se plăteşte suma de 2.022 de lei, iar pentru un membru al familiei se mai achită 1.011 de lei.
Camelia Chitul a spus că până la sfârşitul anului trecut ajutorul de deces a fost de 1.836 de lei pentru un pensionar sau persoană asigurată care îşi pierde viaţa, şi de 918 de lei pentru un membru al familiei. „Ajutorul de deces se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat şi se acordă la cerere, fără a fi condiţionat de realizarea unui anumit stagiu de cotizare”, a explicat Camelia Chitul. Ea a mai adăugat că cererile pentru obţinerea ajutorului de deces se pot depune la sediul Casei Judeţene de Pensii Suceava, împreună cu actele de stare civilă (certificat de naştere, căsătorie, carte de identitate), certificatul de deces în original şi copie; o declaraţie din care să rezulte ca au fost suportate cheltuielile de înmormântare şi cuponul de pensie. „Actele solicitate pentru obţinerea unui ajutor de deces diferă în funcţie de relaţia de rudenie existentă între solicitant şi defunct. Mai trebuie spus că plata ajutoarelor de deces se face la casieria Casei de Pensii Suceava sau prin mandat poştal. În cazul în care plata se face prin casierie, la ridicarea ajutorului de deces solicitantul trebuie să prezinte şi cartea de identitate în original”, a încheiat Camelia Chitul.
(18 ian 2011, 13:59:16