Un bărbat în vârstă de 42 de ani a rămas infirm după ce, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, a intrat în gabaritul căii ferate, unde a fost surprins de un tren accelerat. Accidentul s-a petrecut sâmbăta trecută, bărbatul ajungând la Spitalul Judeţean Suceava cu gamba dreaptă amputată.
Din ancheta ofiţerilor de la Serviciul Judeţean al Poliţiei Transporturi Suceava rezultă că bărbatul, Ionel H., domiciliat în comuna Costuleni, din judeţul Iaşi, s-a aflat în noaptea de vineri spre sâmbătă în Gura Humorului, de altfel acesta fiind cunoscut ca un „voiajor” care se plimbă prin gările din Moldova. Dimineaţă, înainte de ora 5.00, acesta a ieşit din localul în care se afla şi a ajuns în zona liniei ferate, unde, pe fondul stării de ebrietate, nu a observat apropierea trenului accelerat 1766 Timişoara Nord – Iaşi. Mecanicul garniturii a relatat că l-a observat pe bărbat şi l-a avertizat sonor că se apropie, însă acesta nu a dat semne că ar fi observat trenul.
Victima a fost internată în secţia de „Ortopedie” a Spitalului Judeţean Suceava, unde a şi fost audiată de poliţişti.