Oamenii străzii. Poveşti ascunse între pereţii unui centru de noapte

Oamenii străzii, acele persoane ale căror poveşti de viaţă stau de multe ori ascunse în canale, în subsoluri de bloc, sau, în cel mai fericit caz, între pereţii unui centru de noapte, simt nevoia, uneori, să vorbească. Gândurile lor, amintirile, lacrimile au prins conturul unor vorbe, care, spuse apăsat, cu capul plecat şi ascuns între palmele noduroase, de multe ori murdare, cerşind sau tremurând, par a avea puterea unui testament. Vălul care a căzut peste destinul acestor oameni, peste zeci de ani, de luni, de zile şi nopţi, de clipe din viaţa lor, s-a ridicat doar pentru câteva ore de „spovedanie” dureroasă.

„Nu m-a primit să dorm o noapte, măcar pe jos...”

Povestea de viaţă a lui Marian Cotaibă, în vârstă de 68 de ani, cu domiciliu, doar pe acte, în comuna Crucea, internat, până pe 5 februarie, la singurul Centru social de noapte pentru persoane fără adăpost din Suceava, situat în incinta Parohiei „Sf. Vineri” din cartierul „George Enescu”, începe cu cel mai frumos moment din viaţa lui, „când soţia mea a născut un băiat”. Este minunat să îţi începi destăinuirea cu clipa în care ai devenit tată, ai devenit părinte, şi credeai că fiul tău, „bucuria ochilor”, este darul divin mult aşteptat.

Este cumplit şi dureros, însă, să povesteşti, că „cel mai trist moment din viaţă a fost când acest băiat, într-o noapte friguroasă, cu viscol, nu m-a primit să dorm o noapte, măcar pe jos”.

„O casă şi un petec de pământ pe care trebuia să le moştenesc în comuna Bogdăneşti, acolo unde bunica din partea tatei m-a crescut până la şapte ani, bunică care mi-a dat 10 ari de pământ (lucru ce poate fi dovedit în acte la registrul agricol de la Primăria Bogdăneşti, eu fiind singurul nepot care apar, alături de bunica, pe acel act), le-am pierdut datorită unei împrejurări destul de tragice. Dacă nu cedam o casă şi un petec de pământ (cu toate că la acea vreme nu era voie de vândut pământ), pierdeam copilul, care urma să fie operat a şasea oară la Spitalul <Grigore Alexandrescu> Bucureşti, copil care, după cum am spus, nu m-a primit să dorm o singură noapte la el”, ne-a mai spus Cotaibă.

„Poate vor fi traşi la răspundere de opinia publică sau de propria conştiinţă”

De ani buni, trăieşte singur, printre străini, şi nu neagă faptul că de multe ori a scormonit printre gunoaie să găsească ceva de mâncare. Mai mult, a fost obligat de alţi boschetari să adune de la buncăr pâine uscată, pe care, apoi, „peştii” cerşetorilor, să o vândă în pieţe ţăranilor, pentru a-şi hrăni păsările şi animale din curte.

A dormit în frig, sub cerul liber, a fost tratat ca paria societăţii, ca ultimul infractor, a fost dispreţuit de cei pe care i-a considerat prieteni. „Fosta soţie m-a avertizat că mă va lăsa pe drumuri, lucru pe care l-a făcut fără să aibă vreo remuşcare. Au fost şi alte lovituri pe care le-am primit în viaţă. Fostul meu şef de la Exploatarea Metale Rare Bucureşti, secţia Crucea Suceava, vede copilul meu la spitalul din Vatra Dornei, mă învoieşte nelimitat, spunându-mi <salvează-ţi copilul>, ca după 2-3 zile să mă dea afară. Din acel moment, au început necazurile, lipsurile, care au dus la dezbinarea familiei, astăzi făcând parte din categoria - oamenii străzii”, ne-a mai spus bărbatul. Anii au trecut, dar amintirile au rămas.

„Cei care se ştiu vinovaţi pentru situaţia în care mă aflu acum poate vor fi traşi la răspundere de opinia publică sau de propria conştiinţă. E foarte uşor să distrugi viaţa unui om. Ştiu că nu se poate face mare lucru după atâţia ani, dar măcar cei în cauză să ştie că nu i-am uitat. Fiecare, la rândul său, plăteşte pentru greşelile făcute...”, şi-a încheiat povestea Marian Cotaibă.

Cu o pensie de 470 de lei, bărbatul speră să fie primit într-un cămin de bătrâni, motiv pentru care a cerut sprijinul Direcţiei de Asistenţă Socială Suceava. Dacă nu va fi ajutat să îşi găsească o locuinţă, după 5 februarie, termenul limită până când este primit să doarmă la centrul de noapte Suceava, bărbatul va fi din nou în stradă.

Aruncat în stradă, după ce şi-a pierdut soţia şi fiica

Vasile Ş. are 73 ani şi este văduv. A stat la centrul de noapte pe perioada verii trecute, după care a încercat să se ducă la un azil. Din păcate, nu a găsit loc şi înţelegere la nici un cămin de bătrâni din judeţ, aşa că singurul lui adăpost sigur peste noapte este cel de la Biserica „Sf. Vineri”, unde mai vine şi doarme din când în când.

Bărbatul a venit în Suceava de la Cluj, în 1968, fiind repartizat cu serviciul. Soţia lui a decedat de cancer în 1997.

După decesul soţiei, unica fiică a bărbatului s-a îmbolnăvit (ciroză) şi a murit la vârsta de 24 de ani. Bărbatul a trecut cu greu peste cele două drame, rămânând, practic, singur pe lume.

A avut un apartament în Suceava, pe care l-a vândut după moartea soţiei şi a fetei. Încercând să îşi refacă într-un fel viaţa, a trăit în concubinaj cu o femeie din Suceava, aproximativ cinci ani. Aceasta i-a propus ca din banii pe care îi avea bărbatul de pe urma vânzării  apartamentului să îi cumpere fiicei ei un alt apartament (actele să fie făcute pe numele acesteia din urmă), pentru ca fata să nu mai locuiască cu ei, cu promisiunea că ei doi vor locui în apartamentul concubinei.

Dispreţ şi lăcomie

După cum s-a întâmplat în multe cazuri similare, după achiziţionarea noului imobil, femeia i-a spus că nu mai are ce să caute în casa ei şi l-a dat afară ca pe un străin. Vasile a reuşit să plece din casă doar cu actele personale şi cu hainele de pe el.

După cum ne-au spus asistenţii sociali de la Centrul de noapte „Sf. Vineri”, care au monitorizat acest caz, aproximativ doi ani, bărbatul a locuit cu chirie într-un garaj pe care a reuşit cu greu să şi-l amenajeze. În luna mai 2010, a fost anunţat de proprietarul garajului că trebuie să părăsească locul, deoarece voia să-l vândă. Bărbatul nu are rude în Suceava, însă are o pensie de 900 de lei, care i-ar permite o internare într-un cămin de bătrâni.

Şi-a girat casa şi a urmat dezastrul

Cătălin N. are  doar 40 ani şi s-a numărat printre tinerii care au ocupat un pat la centrul de noapte de la Biserica „Sf. Vineri”. Este sucevean şi a cerut sprijinul centrului de noapte, anul trecut, în luna mai. Bărbatul este divorţat, iar fosta soţie este plecată în Italia. După cum a povestit chiar Cătălin, în 2007 a pierdut casa, după ce a girat-o, motiv care a întărit şi decizia soţiei de a înainta actele de divorţ. Din acelaşi motiv, bărbatul s-a certat cu familia sa, tatăl său refuzând să mai ştie ceva de el. Singura persoană care îl mai ajută este mama lui. Bărbatul are o fiică în vârstă de 17 ani, cu care ţine legătura. Se întâlnesc de fiecare dată când aceasta vine în ţară, pentru că ea locuieşte cu mama ei, în Italia.

Cătălin a muncit doi ani la o firmă de construcţii din Bucureşti, firmă care îi asigura masă şi cazare, dar firma a dat faliment şi bărbatul nu a reuşit să-şi găsească în altă parte un loc de muncă. Deşi, povesteşte bărbatul, avea un salariu mare la firma la care a lucrat, nu s-a gândit niciodată să pună bani deoparte.

Trei ani, Cătălin a stat pe stradă. Se întreţine singur, prestând munci zilnice, cel mai des la piaţa din Burdujeni. Până la sfârşitul lunii august, a locuit la centru, după care se pare că a fost primit din când în când să doarmă acasă la părinţi. Din luna septembrie a anului trecut a mai făcut câteva solicitări de redeschidere a dosarului, dar nu s-a mai prezentat până acum la centrul de noapte.

Au nevoie de ajutor

Cei care pot să-i ajute pe aceşti oameni sau pe alţii aflaţi în situaţii similare, să nu ezite să-i caute, să se intereseze de ei la centrul de noapte, pentru că niciodată nu este prea târziu pentru a face o faptă bună. Familiile acestor nevoiaşi pot oricând să ierte, să lase orgoliile deoparte şi să-i ajute, pentru că nimeni nu ştie dinainte ce poate să ajungă, la un moment dat, în viaţă. Preotul Minu Mititelu, parohul Bisericii „Sf. Vineri”, protopop al celui de-al doilea protopopiat înfiinţat în municipiul Suceava, ne-a spus că „fiecare caz trebuie considerat o urgenţă. Centrul pentru nevoiaşi trebuie să fie sprijinit şi de alte instituţii ale statului. În ultima perioadă, am făcut cu greu faţă numărului mare de oameni necăjiţi care ne cer ajutorul. Este foarte greu, pentru că avem personal puţin, patru oameni, asistent social, psiholog, angajat pentru curăţenie, agent de pază. Oamenii care vin aici sunt persoane cu probleme. Mulţi nu sunt din municipiul Suceava. Sunt din afara oraşului, din judeţ, dar şi din alte judeţe. Noi vrem să-i ajutăm, dar avem nevoie şi de ajutor din partea autorităţilor locale şi judeţene, din partea comunităţii”.