Poleiul sau mâzga formate pe carosabil creează mari probleme în trafic, în urmă cu două zile înregistrându-se mai multe accidente din cauza carosabilului alunecos.
Dacă accidentul petrecut pe DN 2, în apropiere de Buneşti, puţin după ora 12.00, în care a fost implicată soţia unui preot din Fălticeni, s-a sfârşit tragic, femeia decedând la spital, joi s-au mai petrecut alte trei accidente care au avut aceeaşi cauză: viteza nedaptată la condiţiile de drum.
Mai întâi joi dimineaţă, în jurul orei 9.00, un accident s-a petrecut pe DJ 209C, în comuna Moara. Poliţia precizează că un şofer în vârstă de 18 ani, Marian D., din Berchişeşti, nu a adaptat viteza la carosabilul acoperit cu mâzgă, condiţii în care, într-o curbă la stânga, s-a răsturnat. Două femei care se aflau în maşină au fost rănite uşor.
A urmat, în jurul orei 16.30, un accident produs pe strada Cuza Vodă din municipiul Suceava. Un şofer în vârstă de 33 de ani, Florin H., din Suceava, a frânat pentru a evita o maşină care circula în faţa sa, derapând şi pătrunzând pe sensul opus de mers, unde a lovit violent o altă maşină. Ambii conducători auto implicaţi în accident au fost răniţi.
Un alt accident s-a petrecut aproape de ora 22.00, pe strada Calea Bucovinei din municipiul Câmpulung Moldovenesc. Un şofer în vârstă de 29 de ani, Costel B., localnic din Câmpulung, a derapat pe carosabilul acoperit cu mâzgă, lovind violent un stâlp şi apoi răsturnându-se. În urma impactului a rezultat rănirea gravă a conducătorului auto.
Şoferii sunt sfătuiţi să manifeste o atenţie deosebită în trafic în această perioadă, când carosabilul nu oferă condiţii de aderenţă normale, iar maşinile pot fi scăpate mult mai uşor de sub control.