După o perioadă de circa o lună de zile de linişte, semn că şi contrabandiştii de ţigări de la frontiera româno-ucraineană au petrecut sărbătorile de iarnă, „sezonul focurilor de armă pentru capturarea cărăuşilor de tutun 2011” a fost deschis, în noaptea de miercuri spre joi, de lucrătorii de la Sectorul Poliţiei de Frontieră Brodina.
Înainte de miezul nopţii, o patrulă a poliţiştilor de frontieră a observat în apropierea graniţei, pe teritoriul României, un grup de persoane care nu îşi justifica prezenţa în zonă şi care transporta mai multe colete voluminoase. Potrivit celor afirmate de purtătorul de cuvânt de la Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Suceava, comisar Ilie Poroch-Seriţan, suspecţii au fost somaţi verbal, însă au ignorat avertismentul şi au încercat dispară profitând de întuneric şi terenul împădurit. În aceste condiţii, poliţiştii de frontieră au fost nevoiţi să folosească armamentul din dotare, fiind trase două focuri de armă în plan vertical, ceea ce a dus la reţinerea a doi tineri din oraşul Vicovu de Sus, Petrică Schipor, în vârstă de 20 de ani, şi Gabriel Poleucă, de 19 ani. În apropierea zonei în care au fost capturaţi cei doi au fost descoperite nouă baxuri care conţineau 4.499 de pachete de ţigări marca Doina, de provenienţă Republica Moldova.
Ca urmare, celor doi tineri le-au fost întocmite acte premergătoare cercetării penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trecere ilegală a frontierei de stat şi contrabandă în formă agravantă, acte ce urmează să fie înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi în vederea atribuirii numărului unic. Comisarul Poroch-Seriţan a precizat că întreaga cantitate de ţigări, în valoare de 26.994 de lei, a fost reţinută în vederea confiscării de către poliţiştii de frontieră suceveni.