Nici un pacient al Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava nu s-a plâns anul trecut, în mod oficial, de eventualele neajunsuri în ceea ce priveşte condiţiile de cazare şi tratament de care a beneficiat pe perioada internării. Managerul unităţii sanitare, Vasile Rîmbu, a declarat că, în 2010, nici un bolnav nu i-a sesizat în scris sau măcar verbal anumite probleme şi le-a recomandat celor care ajung în spital să-şi exprime nemulţumirile, dacă le au. „Este un drept al lor şi trebuie să şi-l revendice. Să le expună, ca să ştim unde să intervenim”, a spus Vasile Rîmbu.
Sondaje de opinie în rândul pacienţilor
El a adăugat că, din acest an, va lua măsuri pentru ca sondajele de opinie în rândul bolnavilor să fie cât mai dese şi obiective, astfel încât conducerea să aibă o imagine reală asupra calităţii actului medical. Managerul Spitalului a explicat că, în momentul de faţă, există nişte chestionare de satisfacţie a pacientului, dar care se aplică la o perioadă mare de timp, respectiv trei luni, în mod aleatoriu şi la un număr mic de bolnavi, iar de multe ori bolnavii evită să-şi spună ofurile, de teama unor posibile repercusiuni, motiv pentru care vrea să facă o schimbare.
„Nu trebuie să ne minţim. Dacă cineva spune că serviciile medicale sunt perfecte se înşeală. Pe noi nu ne încălzesc laudele atâta timp cât există comentarii în jur cum că asistenţa medicală este deficitară. Această atitudine nu ne ajută şi de aceea cerem obiectivitate în răspunsuri. Bolnavii nu riscă nimic, nu o să-i treacă nimeni pe o listă neagră, fiindcă nu se cer date personale, cum ar fi numele, ci informaţii generale ca vârsta, sexul, mediul din care provin, rural sau urban”, a punctat Vasile Rîmbu.