Aflat de un an şi cinci luni în Penitenciarul Botoşani, Severin Tcaciuc a acceptat un dialog cu reporterii cotidianului Monitorul de Suceava, primul interviu de la extrădarea sa de către statul austriac în august 2009. Întâlnirea „s-a copt” relativ greu, problemele birocratice şi apoi vizita fiului său şi a juristului firmelor sale făcând ca totul să se lungească cu câteva ore.
Severin Tcaciuc şi-a făcut apariţia zâmbitor, îmbrăcat lejer cu o pereche de pantaloni de culoare închisă, o bluză de trening şi încălţat cu o pereche de pantofi sport. Cu o mapă sub braţ în care avea un teanc de dosare despre procesele sale, atât cele deja finalizate, cât şi despre dosarele aflate încă pe rolul instanţelor de judecată, suceveanul a povestit despre viaţa din penitenciar, despre nemulţumirile sale vizavi de justiţia şi procurorii din România, despre proiectele sale de viitor, despre oamenii pe care-i trecuse acum câţiva ani pe o aşa numită listă neagră, dar şi despre cât de bogat este în momentul de faţă. După aproape doi ani pe care i-a petrecut în spatele gratiilor, incluzând şi perioada arestului preventiv din 2001, Severin Tcaciuc a ajuns la o concluzie clară: „Această lovitură mi-a făcut un mare bine, m-a propulsat în lumea civilizată”.
Refuzul de eliberare condiţionată, o „discriminare” cu miros de „trafic de influenţă”
„Nu mă tem de nimeni care încearcă să mă intimideze şi să mă domine”, aşa a început discuţia cu Severin Tcaciuc. Întrebat despre ultima decizie a Judecătoriei Botoşani, de vineri, 7 ianuarie, care a respins propunerea de eliberare condiţionată formulată de Comisia de specialitate din Penitenciarul Botoşani, Severin Tcaciuc a mărturisit că nu are nici o explicaţie logică. „Atâta timp cât comisia de la penitenciar, din care face parte şi un judecător delegat, a ajuns la concluzia că mi-am ispăşit fracţia de pedeapsă pentru a putea fi eliberat şi am fost un deţinut model, chiar nu înţeleg de ce trebuie să stau şi mai departe închis. Nu sunt recidivist, nu am făcut probleme, dacă ar fi fost o amânare de o lună poate aş fi înţeles, dar aşa, până în iunie?”, s-a întrebat Severin Tcaciuc. Acesta afirmă cu tărie că în cazul său se poate vorbi despre discriminare şi consideră că 30% din soluţia Judecătoriei Botoşani este o greşeală, iar diferenţa de 70% reprezintă o „mână criminală”. „Miroase a trafic de influenţă, miroase a abuz de putere. Mirosul cred că vine de la acel Amariei Ioan şi de la un alt procuror pe nume Aurel Simion”, a declarat Severin Tcaciuc.
„Ostatic” pentru 23 de zile
Severin Tcaciuc reclamă că timp de 23 de zile, de pe 7 până pe 30 decembrie 2010, a stat ilegal în Penitenciarul Botoşani. „Din 7 decembrie am stat închis fără ca pe numele meu să existe vreun mandat de executare a pedepsei în vigoare. Acest lucru apare scris negru pe alb pe sentinţa respectivă, iar la presiunile avocaţilor mei, pe 10 decembrie judecătorul Murariu Adrian a dat o hotărâre în cameră de consiliu cum că s-a petrecut o eroare materială şi că va corecta greşeala cu o nouă decizie prin care se va emite un nou mandat. Acest lucru s-a întâmplat abia pe 30 decembrie. Iar ca răsplată pentru că am stat ostatic timp de 23 de zile în Penitenciarul Botoşani, pe 7 ianuarie mi-a fost respinsă de judecători cererea de eliberare condiţionată”, a spus Severin Tcaciuc.
A cântat de bucurie şi de jale
În perioada petrecută în spatele gratiilor, Severin Tcaciuc spune că a avut diferite activităţi. Astfel, în cursul anului 2010 a lucrat ca administrator la clubul penitenciarului şi a organizat spectacole, atât pentru deţinuţi cât şi pentru persoane din în exterior, cum ar fi la Azilul de Bătrâni de la Leorda. „În afară de administrator am făcut şi alte lucruri. Am fost solist vocal şi instrumental, am cântat şi de jale, şi de bucurie, după cum a fost comanda, iar la Azilul de Bătrâni oamenii au plâns. Am făcut mai mult decât îmi sta în putere, pentru că a lucra într-un penitenciar este un lucru bun, adică legea apreciază asta. Eu am vrut să fiu şi am şi fost un element de exemplu”, a povestit Severin Tcaciuc.
Banii săi şi onorariile avocaţilor
Considerat la un moment dat, la începutul anilor 2000, unul dintre cei mai bogaţi suceveni, Severin Tcaciuc anunţă că averea sa este una suficient de mare. „Am milioane de euro, nu vreau să fac publică suma, să nu vă speriaţi, mai bine o ţin pentru mine. Şi de la stat mai am de luat tot cât am. Nu sunt învăţat cu bani puţini, ci cu bani mulţi, şi eu trebuie să primesc bani mulţi pentru această suferinţă creată prin condamnările primite”, a spus Severin Tcaciuc.
Chiar dacă în timpul anchetelor şi proceselor a avut angajaţi avocaţi cu nume, acum a rămas doar cu juristul firmei. Nu se sfiieşte să recunoască sumele de bani cu care i-a plătit pe avocaţi, iar în top se află Vlasov, care a primit aproximativ 5 miliarde de lei vechi, fără a recupera vreun leu de la acesta. Printre avocaţi l-a avut şi pe Mateuţ, „care nu mi-a luat bani, dar nici nu mi-a făcut nimic”.
Despre duşmanii săi
Convins că mulţi oameni au uneltit împotriva sa, Severin Tcaciuc are şi o listă cu persoane non grata, dar pe care o ţine doar pentru el. Totuşi, faţă de acum câţiva ani, pare că înverşunarea sa a mai scăzut, chiar şi împotriva celor mai aprigi duşmani.
„Intenţionez ca celor care au aruncat cu piatra în mine să le întind o mână, să le dau o pâine de mâncat, inclusiv lui Romulus Nicolae.
Acest om mi-a făcut mult rău şi a întreţinut acest rău. Ca bun credincios, chiar dacă am fost atât de biciuit de Romulus Nicolae, nu am nimic cu el, chiar dacă poate fi catalogat printre cei mai mari infractori din Suceava. Mi-aţi făcut, vrând-nevrând, o mare popularitate. Eu dacă am rămas cu bunurile fără să fie confiscate, dacă am rămas sănătos şi mi-am mutat familia în Austria şi dacă am reuşit fără ambele picioare să creez lucruri importante, sunt o persoană negativă?”, s-a întrebat Severin Tcaciuc din spatele gratiilor.
Puşcăriaşii îl dezmiardă „Severinaş” sau „Severinuc”
În Penitenciarul din Botoşani, Severin Tcaciuc îşi duce viaţa alături de alte 11 persoane, într-o celulă cu o suprafaţă de 16-18 mp. „Mă înţeleg foarte bine cu acei oameni, că la suferinţă oamenii se adună, numai că nu avem aer, stăm cu geamul deschis tot timpul. În puşcărie ştie toată lumea de mine, chiar mă dezmiardă cu numele de Severinaş sau Severinuc. Oricine intră în contact cu mine se convinge cine sunt şi rămâne prieten cu mine”, a povestit afaceristul sucevean viaţa din puşcărie.
Cât despre colegii de cameră spune că aceştia au condamnări grele, de la crimă pe viaţă, tâlhării şi violuri, până la furtişaguri mărunte, iar el este singurul care execută o pedeapsă pentru infracţiuni economice.
A angajat cinci deţinuţi la firmele sale
Cinci dintre deţinuţii care i-au fost colegi sunt angajaţi la firmele lui Severin Tcaciuc. „Eu fac mai mult decât statul. Statul, Ministerul Justiţiei, când un deţinut îşi încheie pedeapsa este scos pe poartă, îi dă bani de drum, de bilet, şi un şut în fund. Şi el flămânzeşte imediat, cumpără de banii ăia două beri, şi când se face din nou noaptea atacă un chioşc”, a explicat Tcaciuc.
Vrea să-şi facă ziar şi televiziune
Pentru că are suficienţi bani, şi-a propus ca în momentul în care va fi eliberat să-şi facă un ziar şi o televiziune. „Nu mă despart de Suceava, iar ziarul şi televiziunea vor fi aici, iar numele va fi legat de zonă”, a menţionat afaceristul.
(11 ian 2011, 11:55:37
Acolo iti faci relatiile, acolo cunosti oamenii cu bani si idei "de combinatii". E o adevarata facultate ce ofera o educatie mai infipta in realitate decat orice alta scoala din Romania.
Nici nu e de mirare ca e aglomeratie pe un loc (12 oameni in 16 mp)...