Sucevenii vor avea de înfruntat un ger năprasnic în următorul interval de timp, iar nopţile vor fi cu temperaturi aspre, de până la -20 de grade Celsius.
Începutul noului an a adus temperaturi foarte scăzute la Suceava, iar prognoza meteo nu indică o încălzire a vremii pentru săptămâna în curs.
Ieri dimineaţa, la Suceava temperatura în aer a fost de -13,4 grade Celsius, în timp ce cea de la sol a coborât până la -18,4 grade Celsius. Pentru noaptea aceasta, pentru zona montană, temperaturile vor coborî până la -20 de grade Celsius.
Şi la Rădăuţi a fost frig, iar mercurul din termometre a coborât ieri dimineaţă până la -16, 1 grade Celsius şi nu a urcat foarte mult pe timpul zilei, în jurul prânzului înregistrându-se -10 grade Celsius.
„Frigul se menţine şi în această noapte (n.r noaptea trecută) şi în nopţile care urmează”, a spus meteorologul Victor Perdeica.
Meteorologii susţin că zilele acestea s-au înregistrat cele mai scăzute temperaturi din sezon şi aşa vor rămâne până pe 8 ianuarie, după care vor creşte uşor, însă vremea se va menţine în continuare rece, normală de altfel pentru această perioadă a anului.