Consiliul Judeţean Suceava a aprobat în şedinţa extraordinară de ieri alocarea a 13 miliarde de lei vechi pentru 15 localităţi sucevene din Fondul de Rezervă aflat la dispoziţia acestei instituţii.
Cei mai mulţi bani, cinci miliarde de lei vechi, vor ajunge la Spitalul Municipal din Vatra Dornei. Potrivit spuselor preşedintelui CJ Suceava, Gheorghe Flutur, banii vor fi folosiţi pentru modernizarea chirurgiei şi maternităţii spitalului din Vatra Dornei. Potrivit hotărârii CJ Suceava, comuna Forăşti va primi 1,4 miliarde de lei, în timp ce oraşul Siret şi comuna Mălini vor primi câte un miliard de lei vechi. De asemenea, unităţile medico sociale din comunele Dumbrăveni şi Zvoriştea vor primi câte 100 de milioane de lei vechi. Din cele 13 miliarde de lei vechi au mai fost alocate sume şi pentru Broşteni, Frasin, Bălăceana, Bogdăneşti, Ciocăneşti, Ciprian Porumbescu, Dorneşti, Drăgoieşti şi Volovăţ. De precizat că din cele 13 miliarde de lei vechi au primit fonduri şase localităţi conduse de primari PD-L, câte patru cu primari PSD şi PNL şi o localitate cu primar independent.