Un tânăr în vârstă de 20 de ani a fost găsit spânzurat, în urmă cu două zile, într-o gheretă de pe un teren de sport situat în apropierea Colegiului Militar „Ştefan cel Mare” de pe raza municipiului Câmpulung Moldovenesc, informează Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.
Macabra descoperire a fost făcută chiar de către unul dintre angajaţii instituţiei de învăţământ, care a anunţat poliţia.
Sinucigaşul a fost identificat în persoana unui tânăr din oraşul Broşteni, Daniel P., care lucra de câteva luni, ca muncitor zilier, la diferite persoane pe raza municipiului Câmpulung Moldovenesc.
Asupra tânărului a fost găsit şi un bileţel de adio în care sinucigaşul îşi lua rămas bun de la familia sa şi le cerea iertare rudelor sale pentru gestul său extrem, fără însă a-l motiva în vreun fel.
Poliţiştii au stabilit că Daniel P. şi-a pus ştreangul de gât în noaptea de marţi spre miercuri (28/29 decembrie a.c.).
Cel mai probabil, susţin surse judiciare, gestul acestuia a venit ca urmare a unei decepţii în dragoste, după o relaţie pe care Daniel P. a avut-o cu o fată din Câmpulung Moldovenesc, tânăra care ar fi fugit în două rânduri de acasă, pentru a fi alături de iubitul său.
În ultima vreme, însă, relaţia celor doi s-a răcit, iar Daniel P., se pare, nu a suportat ideea şi a decis să-şi încheie socotelile cu viaţa.
„Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului Câmpulung Moldovenesc în vederea efectuării necropsiei, iar cercetările sunt continuate în vederea stabilirii împrejurărilor şi cauzelor decesului”, se precizează într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.
(30 dec 2010, 13:22:39
- chiar si pt. noi, cei oarecum sanatosi,., acestea ne ulbura f.tare.....
- este rubrica pt. decese, anunturi, pe cine intereseaza sa se uite acolo/./....
- lasati-ne pe noi , ceilalti, sa citim in liniste un cotidian local.....
- tineti cont si de noi, cititorii..