Mii de suceveni au avut neplăcuta surpriză de a constata ieri dimineaţă că, în cea mai friguroasă noapte din această iarnă, caloriferele lor sunt mai mult reci decât calde, iar apa caldă nu le mai curge la robinete.
Cauza acestor neplăceri o reprezintă o avarie apărută în timpul nopţii la cazanul de termoficare care asigura căldura şi apa caldă în municipiul Suceava.
Furnizarea apei calde, oprită pentru a putea fi dată căldură
Avaria, apărută la o conductă cu legătură directă la cazanul termic, aflată la o înălţime de şase metri deasupra solului, s-a produs în jurul orei 03.00 dimineaţa.
Cazanul respectiv a mai fost utilizat timp de câteva ore, până la golirea sa completă, timp în care au fost iniţiate procedurile de umplere şi pornire a celuilalt cazan de termoficare.
“Efectele avariei la cazanul de termoficare nu au fost resimţite de consumatori decât în jurul orelor 5.00-6.00 dimineaţa, când, din cauza presiunii scăzute a apei calde furnizate în reţea, temperaturile din calorifere au fost mai mici decât în mod normal. Nu am oprit furnizarea căldurii, cu toate problemele existente, dar până la pornirea celui de al doilea cazan şi până ce acesta a început să furnizeze apa caldă la parametrii necesari a durat destul de mult, iar apa caldă din conducte s-a răcit, lucru resimţit în casele oamenilor. Avaria s-a nimerit să apară în cel mai prost moment, chiar în cea mai friguroasă zi de până acum, altfel efectele opririi cazanului şi pornirii celui de rezervă nu s-ar fi resimţit atât de tare”, a declarat directorul societăţii de termoficare, Constantin Plăcintă.
De altfel, decizia de oprire a furnizării apei calde în tot oraşul a fost luată tocmai pentru ca toată apa caldă produsă să fie direcţionată către conductele de termoficare, să asigure încălzirea populaţiei, chiar dacă sub limitele normale.
Problemele de asigurare a căldurii în locuinţe s-au resimţit cel mai tare în zonele mai înalte ale oraşului, unde, din cauza presiunii reduse a apei calde, la foarte multe blocuri caloriferele s-au răcit complet cel puţin timp de câteva ore.
Ieri după-amiază, în jurul orei 16.00, cel de-al doilea cazan de termoficare funcţiona deja la maxim, pompând apa fierbinte către conductele de termoficare din oraş, dar cum apa de acolo se răcise între timp, căldura urma să ajungă în casele tuturor, la parametrii normali, abia în câteva ore.
Directorul Termica a precizat că abia după ce căldura va ajunge peste tot la temperaturile necesare, va fi reluată şi furnizarea apei calde, din estimările sale, acest lucru urmând să se întâmple în jurul orei 19.00.
Intervenţii non-stop pentru remedierea avariei apărute
Între timp, echipele de intervenţie au lucrat continuu pentru a repune în funcţiune cazanul de termoficare avariat.
“Vom lucra non-stop până vom putea face din nou funcţional cazanul de termoficare avariat. Sper ca mâine dimineaţă să fie gata intervenţia la el, pentru a-l avea la dispoziţie în caz de temperaturile scad mai tare de -20 grade Celsius, caz în care va trebui să funcţionăm cu ambele cazane”, a adăugat Constantin Plăcintă.
Pentru a acoperi parţial deficitul de agent termic livrat populaţiei, Termica a pornit ieri şi cazanele de aburi care funcţionează pe păcură şi gaz metan şi care sunt folosite de obicei numai vara, la producerea apei calde menajere.
(30 dec 2010, 15:31:37