Licitaţia pentru construirea unei noi centrale termice în municipiul Suceava a fost câştigată de o firmă din Bucureşti cu capital românesc, SC ADREM INVEST SRL. Marţi, primarul oraşului, Ion Lungu, a semnat acordul procedurii de atribuire a contractului de achiziţie publică pentru noua societate de termoficare, după ce comisia de licitaţie a apreciat că preţul oferit de ADREM pentru gigacaloria livrată la gardul centralei, de 116 lei fără TVA, este unul convenabil. Lungu a afirmat, ieri, într-o conferinţă de presă, că până la sfârşitul anului sau cel mai târziu la începutul anului viitor va fi semnat contractul cu ADREM, iar în primăvară va putea demara construcţia centralei dimensionate la necesarul de energie termică al oraşului la această oră.
„Preţul este unul bun, noi modernizăm în continuare punctele termice şi reţelele de transport şi distribuţie a energiei termice, deci pierderile în reţea vor fi foarte mici. Estimăm că vom obţine un preţ suportabil la gigacalorie, de 40-45 de euro pentru populaţie. Este preţul pe care populaţia îl plăteşte astăzi şi vom putea elimina subvenţiile pe care le plăteşte Consiliul Local şi pe care primăria nu mai poate să le suporte”, a afirmat Lungu.
Investiţia poate ajunge la 50 de milioane de euro
Potrivit acestuia, finalizarea licitaţiei pentru noua centrală termică este una dintre principalele realizări ale administraţiei locale din anul 2010. „După mai multe încercări în 2009 şi 2010, se întrevede o luminiţă la capătul tunelului în ceea ce priveşte un serviciu civilizat şi performant de termoficare în municipiul Suceava”, a mai spus Ion Lungu. Combustibilul pe care va funcţiona centrala va fi gazul metan în timpul iernii şi biomasa, vara.
În proiect, Primăria Suceava şi Termica pun la dispoziţie terenul şi utilităţile, iar ADREM vine cu investiţiile, care pot ajunge până la 50 de milioane de euro. Durata de execuţie este de minimum doi ani, ceea ce înseamnă că şi iarna viitoare locuinţele racordate la sistemul centralizat vor fi încălzite tot de Termica sau de CAF-urile de la AMBRO.