Un tânăr în vârstă de 26 de ani din municipiul Rădăuţi, recidivist, ajuns din nou după gratii, a comis înainte de a fi prins o întreagă serie de infracţiuni, ultima faptă pentru care a fost probat fiind o tâlhărie.
În arest preventiv de pe data de 8 decembrie a.c., tânărul de 26 de ani, Radu George Cioceanu este acuzat că a participat, împreună cu doi complici, la spargerea a şase maşini (într-o noapte) şi a două locuinţe, toate fapte comise în Rădăuţi. După extinderea anchetei, s-a mai stabilit că acelaşi Cioceanu este cel care pe 29 septembrie 2010 l-a deposedat prin violenţă de telefonul mobil pe un bărbat din Rădăuţi, această faptă fiind rămasă cu autori necunoscuţi până acum două zile.
Cioceanu a mai ispăşit o condamnare la închisoare tot pentru infracţiuni de furt.