Apropierea Crăciunului a înteţit acţiunile hoţilor în municipiul reşedinţă de judeţ, de la începutul săptămânii Poliţia municipiului Suceava înregistrând patru spargeri. Faptele par a fi acţiunile unor indivizi disperaţi să facă rost de bani, fără a se putea vorbi de o grupare sau de lovituri la pont.
Primul furt recent a fost sesizat la poliţie luni dimineaţă. Persoane care nu au fost încă identificate au intrat în hala de carmangerie a Pieţei Mari, de unde au furat 16 kilograme de carne şi suma de 750 de lei, bani strânşi din standurile a trei carmangerii. Anchetatorii au stabilit că hoţii au forţat o uşă şi au spart un geam, pătrunzând în interior printr-un gang din spatele unităţii.
A doua zi, pe 14 decembrie, un nou furt avea să fie înregistrat la un bloc de pe strada Amurgului, mai precis în uscătorul imobilului. Poliţia precizează că seara, în jurul orei 18.00, a fost forţat sistemul de închidere al uşii uscătorului, din interior hoţii dispărând cu o maşină de spălat automată, un covor persan şi un covor cu aţe, precum şi cu două cauciucuri folosite.
Alte două furturi au fost comise în noaptea de miercuri spre joi. Este vorba în primul rând de un furt cu un prejudiciu deloc de neglijat. Din sediul unei agenţii de turism şi a uneia imobiliare, ambele aflate la parterul unui bloc din Suceava, hoţii au sustras două unităţi de calculator, două monitoare LCD, un laptop şi un telefon fix, prejudiciul fiind de aproximativ 9.000 de lei. Poliţia precizează că hoţii au pătruns în interior pe un geam care nu era asigurat corespunzător. Mai mult, au stabilit oamenii legii, respectivul spaţiu nu era asigurat cu sisteme de pază şi alarmare, aşa cum prevede Legea 333/2003, privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.
În aceeaşi noapte, dintr-o anexă a unui imobil aflat pe strada Mărăşeşti, unde se află sediul unei firme, a fost sustras un laptop. În acest caz, a constatat Poliţia, hoţii au forţat un geam din termopan şi, de pe un birou aflat lângă fereastră, au furat laptopul, fără a pătrunde în interior. Nici în acest caz societatea nu era prevăzută cu sistem de pază şi alarmare.
Aşadar, după cum se poate observa, faptele s-au produs şi pe fondul lipsei unor măsuri minime de prevenire a furturilor.