În cadrul Campaniei de ajutorare a copiilor afectaţi de inundaţii „Şi copiilor le pasă”, elevii clasei a II-a B şi a IV-a C, conduşi de institutoarele Veronica Moscaliuc şi Ioana Ghioc şi directorul Dumitru Moscaliuc, de la Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 4 Suceava, au împărţit rechizite, jocuri, jucării, dulciuri copiilor de la şcolile din localitatea Dărmăneşti.
Acţiunea s-a desfăşurat într-o atmosferă de sărbătoare, elevii Şcolii Nr. 4 Suceava prezentând un mic spectacol cu colinde. Acţiunea, care a avut succes în rândul copiilor, a fost susţinută financiar de către părinţii copiilor din cele două clase, care au dat dovadă de multă generozitate şi dăruire.