Pentru Gabriel Bogdan Pădureţ, alias „Ciompi”, sau „Tony”, astăzi va fi cel din urmă drum dinspre Marea Britanie. Tânărul în vârstă de 29 de ani va fi adus acasă într-un sicriu, pentru ca duminică familia şi toţi prietenii lui să-l conducă spre locul de veci. Din ultimele informaţii, „Ciompi” va fi adus în România cu un avion, până la Bucureşti. De aici, trupul său va fi preluat de o maşină specială, care se va deplasa la Slătioara, în satul bunicilor săi. Înmormântarea va avea loc duminică, iar la slujba de rămas bun sunt aşteptaţi toţi cei care l-au cunoscut pe Gabriel Bogdan Pădureţ. La înmormântare vor fi prezenţi şi aproximativ 20 de prieteni din Londra, cărora li se vor adăuga amicii şi cunoştinţele din ţară. De altfel, o parte dintre sucevenii care locuiesc în capitala Angliei l-au comemorat pe „Ciompi” duminica trecută. Peste 100 de oameni au participat la slujba oficiată de preotul Silviu Pufulete la Biserica Românească Holborn, situată în centrul Londrei.
A avut o moarte violentă
„Ciompi” a fost executat în dimineaţa zilei de 27 noiembrie 2010, în timp ce se întorcea de la muncă, de la un club de noapte unde lucra ca bodyguard. Potrivit datelor prezentate de Scotland Yard, asasinii erau profesionişti şi şi-au făcut treaba extrem de exact. „A fost o crimă premeditată şi executată cu sânge rece. Pădureţ era, fără îndoială, ţinta”, a declarat inspectorul-şef Jacqueline Sebire, din partea Scotland Yard. Patru gloanţe trase dintr-un pistol de calibrul 3,8 mm şi-au atins toate ţinta, dintre care trei în cap. Crima s-a petrecut în timp ce maşina cu care Pădureţ a fost adus acasă de un coleg era oprită. În acel moment, o persoană de pe locul din spate al unei motociclete a mers până la geamul maşinii din dreptul pasagerului, a scos un pistol şi l-a împuşcat pe Pădureţ de patru ori. Apoi cei doi oameni îmbrăcaţi în negru de pe motocicletă au plecat în mare viteză. Poliţia britanică a deschis o anchetă, dar până acum nu a reuşit încă să dea de urma agresorilor.