O statuie cu o înălţime de aproape opt metri şi o greutate de două tone a fost mutată ieri de pe esplanada din centrul Sucevei, în Piaţa Steagurilor, pentru a nu bloca lucrările de amenajare a primei parcări subterane din judeţ.
Statuia, care a costat 100.000 de euro, a fost comandată de municipalitatea suceveană în urmă cu mai bine de patru ani, pentru a avea un monument reprezentativ în faţa căruia să se ţină ceremoniile de depunere a coroanelor pentru eroii neamului.
Amplasată în luna mai 2009, statuia “Bucovina înaripată”, realizată de sculptorul Mircea Dăneasă, a avut o “şedere” scurtă în faţa Casei de Cultură, ieri fiind mutată de acolo, cu ajutorul unei macarale şi a unui trailer.
Lucrările de mutare a statuii au fost supravegheate de directorul de patrimoniu al Primăriei Suceava, Mihai Jitariuc, care a avut grijă să fie luate toate măsurile de siguranţă.
Pentru mutarea statuii, a fost necesară desfacerea unei porţiuni din creştetul statuii, acolo unde, în interior, a fost prevăzută cu un suport metalic de care să fie ridicată cu ajutorul macaralei. De asemeni, baza statuii, acolo unde se îmbina cu soclul pe care a fost amplasată, a fost tăiată cu grijă, după care statuia, prinsă cu mai multe chingi, a fost aşezată cu grijă pe platforma camionului cu care a fost transportată.
Vremea favorabilă a permis prinderea statuii pe noul soclu, amenajat în Piaţa Steagurilor, mai sus de Palatul Administrativ, atât cu buloane metalice, cât şi cimentarea sa.
O altă statuie care trebuie mutată în curând, pentru a permite amenajarea celei de-a doua parcări subterane, în laterala Casei de Cultură, este cea a domnitorului Petru Muşat, ctitorul Cetăţii de Scaun, care, pentru o vreme, va fi “găzduită” de Muzeul Bucovinei, până se va găsi un loc potrivit pentru reamplasarea ei.
(11 dec 2010, 19:38:32