Nici un caz de gripă obişnuită sau cu virusul AH1N1 nu a fost înregistrat până acum în judeţ, a informat ieri, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Suceava, Adrian Popescu.
Potrivit responsabilului de relaţiile cu presa, săptămâna trecută, mai exact în perioada 29 noiembrie-5 decembrie, alte şase persoane au fost suspecte de gripă, una fiind chiar internată în spital, însă diagnosticul a fost infirmat de analizele de laborator.
„În acest moment, gripa nu pune nici un fel de probleme în judeţ”, a declarat Adrian Popescu, adăugând că toate cele şase suspiciuni au apărut la persoane care nu erau vaccinate.
Într-o săptămână, 3.269 de suceveni s-au vaccinat gratuit
Datele contabilizate de DSP Suceava arată că, săptămâna trecută, afecţiunile respiratorii de sezon s-au menţinut la acelaşi nivel ridicat. Concret, în perioada 29 noiembrie-5 decembrie, medicii din judeţ au raportat 2.565 de infecţii acute ale căilor respiratorii superioare, dintre care 43 internate, şi 809 pneumonii, dintre care 76 spitalizate. Majoritatea îmbolnăvirilor au fost înregistrate la copii.
Pe de altă parte, numărul celor care se vaccinează împotriva gripei creşte de la o săptămână la alta. În intervalul 29 noiembrie-5 decembrie, au primit serul 3.269 de persoane incluse în categoriile de risc, după cum urmează: 1.347 bolnavi cronici, două gravide, 32 de cadre medicale, 35 de persoane din instituţiile de ocrotire socială şi 1.849 de bătrâni de 65 ani şi peste. Vaccinul a fost administrat în mod gratuit, în cadrul campaniei derulate de Ministerul Sănătăţii, de luna trecută.