Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, nu este de acord cu măsura adoptată de unele şcoli din judeţ, de a prelungi cursurile până vineri, 24 decembrie, apreciind că directorii unităţilor de învăţământ respective ar fi putut găsi alte zile în care să recupereze orele, dacă vor să revină mai târziu din vacanţa de iarnă.
„Bine ar fi să-i aducem pe copii la şcoală când n-au în cap colinde şi urături, cârnaţi, bomboane şi cadourile care îi aşteaptă sub pomul de Crăciun. Cred că ar trebui să fim raţionali, să nu forţăm lucrurile doar pentru a bifa nişte ore în Ajunul Crăciunului, când randamentul este zero atât la copii, cât şi la profesori”, a declarat, ieri, Gheorghe Flutur.
În opinia sa, a-i chema pe elevi la ore în Ajunul Crăciunului dovedeşte doar exces de zel din partea conducerii şcolilor, o măsură fără nici o eficienţă, deoarece mintea copiilor oricum este doar la sărbătoarea Crăciunului şi la vacanţă.
Câteva şcoli din judeţul Suceava, printre care cea din Stulpicani, unde învaţă aproximativ 500 de elevi, şcolile din Bucşoaia, Doroteia şi Plutoniţa, cu peste 400 de elevi, au luat decizia de a prelungi cursurile până pe data de 24 decembrie. Clasele care au cursuri după-amiază ar trebui să stea la cursuri până la ora 16.00. Deciziile au fost luate în consiliile de administraţie ale şcolilor.
Cu acest orar, elevii ar reveni din vacanţă în data de 10 ianuarie.
( 9 dec 2010, 12:22:37
Mă simt bine , chiar sunt fericit
Mă bucur de viaţă , bucurii adun
Şi faţă de nimeni (cred) n-am greşit
Domnu Flutur nu vreau să’ţi fac în ciudă
Cu toate eforturile dumitale
Sunt unii care nu’s doborâţi de undă
Şi se’ncăpăţânea să rămână în picioare
Deşi faci eforturi de a ne umili
Îmi afectezi doar transparenţa vieţii
Nu ne poţi înfrânge ... oricât ai dori
Şi nu’ţi vom întoarce şi cealată parte a feţii
Prins în cheagurile memoriei mele
Eşti ca o amintire , deşi’ţi simulezi prezenţa
Mai ai să ne spui ceva ? adună oile
Pe orice deal vrei şi scrie’ţi ... demisia !!!