Cinci elevi suceveni au obţinut premiul întâi la Concursul Interjudeţean de Matematică al Revistei „Sinus”, adresat elevilor din clasele IV-XII.
Concursul, ajuns la a VI-a ediţie, este organizat de Inspectoratul Şcolar al Judeţului Suceava, în colaborare cuSocietatea Ştiinţifică “Cygnus“ – centru UNESCO.
Câştigătorii sunt Alexandru Coştiug, Şcoala cu clasele I – VIII Nr. 2 Vatra Dornei, profesor îndrumător Doina Ichim, Mihai Horodincă, Şcoala cu Clasele I –VIII, Nr. 5 Rădăuţi, profesor îndrumător Loredana Bizubac, Iulia Georgiana Talpalariu, Şcoala Nr. 11 Miron Costin Suceava, îndrumător profesor Raluca Alexa, Lucian Bicsi, Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” Suceava, profesor îndrumător Dan Popescu, Ştefan Lazăr Gabriel Belţic, Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare”, profesor îndrumător Constantin Scutaru.
Elevii suceveni au mai obţinut la acest concurs patru premii II, cinci premii III şi 46 de menţiuni.
Concursul s-a desfăşurat la Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” din Suceava, pe 4 decembrie, şi a constat într-o probă scrisă cu durată de două ore. Cel puţin una din cele trei probleme date în concurs a fost din Revista „Sinus”. În competiţie au intrat 340 de elevi, din patru judeţe (Suceava, Botoşani, Iaşi şi Neamţ).