Ghirlande de beculeţe colorate, mii de luminiţe şi ornamente în copaci şi pe clădiri, fântâni arteziene şi ceas ornat cu tub luminos alături de bradul împodobit din Piaţa “Nada Florilor” au creat o atmosferă magică în centrul municipiului Fălticeni.
Primarul Vasile Tofan a aprins iluminatul festiv de sărbători vineri, 3 decembrie. Faţă de anii anteriori, municipalitatea a decis să reducă numărul de becuri colorate care vor ilumina oraşul în perioada sărbătorilor de iarnă, limitându-se doar la zona centrală.
Decizia a fost luată din cauza costurilor legate de consumul de energie electrică şi a lipsei alocaţiei bugetare pentru achiziţionarea de noi instalaţii de iluminat specifice sărbătorilor de iarnă.