Sucevenii care vor ca de sărbătorile de iarnă să simtă în casă parfumul bradului şi să împodobească pomul de Crăciun pot cumpăra brazi naturali începând de la numai 25 de lei bucata, de la Direcţia Silvică Suceava. Cei care vor o variantă şi mai ieftină pot opta pentru molid, care se vinde începând de la 12,5 lei.
Pentru sărbătorile de iarnă din acest an, Direcţia Silvică Suceava poate oferi la vânzare un număr de 8842 de brazi şi molizi.
“Persoanele interesate să cumpere brazi sau molizi trebuie să se adreseze ocoalelor silvice. Anul acesta avem disponibili 6765 de brazi şi 2077 de molizi, care vor fi puşi la dispoziţia oamenilor dacă există solicitări”, a declarat şeful Direcţiei Silvice Suceava, Mihai Miheţiu.
Cei mai ieftini brazi de Crăciun scoşi la vânzare de DS Suceava sunt cei la 25 de lei, cu o înălţime cuprinsă între 0,75 – 1,3 metri. Brazii cu dimensiuni cuprinse între 1,3 metri şi 2 metri costă 31 de lei, iar cei care au o înălţime de maxim trei metri costă 37,2 lei, cu tot cu TVA.
Pentru cei care vor să folosească molid în loc de brad, drept pom de Crăciun, preţurile sunt aproape înjumătăţite. Astfel, un molid cu o înălţime de până la 1,3 metri costă 12,5 lei, cei de până la 2 metri – 18,6 lei, iar cei de până la 3 metri – 24, 8 lei.
În urmă cu câţiva ani, brazii Direcţiei Silvice erau aduşi şi scoşi la vânzare în pieţe, dar, după modificarea legislaţiei, care impune condiţii speciale pentru comercializarea acestora, singurele locuri în care mai sunt scoşi la vânzare sunt sediile ocoalelor silvice din judeţ.