Un bărbat în vârstă de 36 de ani, tată a trei fetiţe minore cu vârste cuprinse între 6 şi 12 ani, a fost găsit fără suflare, ieri dimineaţă, de către pompierii care au venit să stingă incendiul ce i-a cuprins locuinţa.
În jurul orei 8:15, dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava a fost anunţat despre izbucnirea unui incendiu la o gospodărie din comuna Bălăceana, la faţa locului fiind trimise două autospeciale de pompieri.
La sosirea echipajelor de intervenţie, flăcările cuprinseseră acoperişul casei şi ameninţau să se extindă la întregul imobil, precum şi la două anexe din apropiere.
Incendiul a fost lichidat în jurul orei 11:00, flăcările distrugând acoperişul casei, planşeul şi pereţii, precum şi mai multe obiecte de mobilier şi aparate electrocasnice.
Din nefericire, în imobilul cuprins de flăcări a fost găsit decedat proprietarul, Nicu Popa, care, cel mai probabil, a murit intoxicat cu monoxid de carbon.
La faţa locului a ajuns şi soţia victimei, care a declarat că era despărţită de soţul ei de mai multă vreme şi că se aflau în proces de divorţ, fetiţele rămânând la ea, încă de acum aproximativ două luni, când au decis să se despartă.
Potrivit pompierilor, „cauza de producere a incendiului a fost efectul termic de la un coş de fum amplasat necorespunzător faţă de materiale combustibile”.