Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 2 dec 2010 - Anul XV, nr. 284 (4575)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9759 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7742 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   4 imagini |   ø fişiere video

Bătaie de joc

Şandrama construită pe un bloc din cartierul George Enescu

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Locuitorii unui bloc din cartierul sucevean George Enescu regretă amarnic ziua în care şi-au dat acordul pentru mansardarea clădirii, după ce lucrarea respectivă nu doar că nu le-a adus beneficii, ci doar probleme.

Lucrările de mansardare începute în primăvară au fost abandonate în scurt timp, după ridicarea structurii de lemn, care a fost acoperită doar cu nişte nailoane şi prelate, care au fost rupte de vânt.

De atunci, oamenilor le plouă în casă, apa le curge şiroaie pe pereţi, mobila şi uşile le putrezesc şi se acoperă de mucegai, iar instalaţiile electrice, îmbibate cu apă, iau foc, punându-le viaţa în pericol.

În acest timp, cei care s-au apucat să construiască mansarda locuibilă îi ignoră complet pe locatari, nu le răspund la telefoane, după ce luni la rând i-au dus de nas cu minciuni, că se apucă de lucru şi rezolvă problemele.

 

Mansardă la mâna a cincea

Ghinionul s-a abătut asupra locatarilor blocului E 52, scara A, de pe strada Luceafărului nr. 4, din momentul în care au cedat cotele indivize de pe terasa blocului către Gabriela Cetin, femeia care, în ianuarie, s-a aruncat de la fereastra mansardei proprii, după ce şi-a ucis copilele.

Cetin a vândut drepturile de construire a mansardei locuibile lui Constantin Atomei, care, la rândul său, a “cedat” drepturile de construire altor trei proprietari, Eusebiu Bulexa, Bogdan Găină şi Cristina Covaşă.

Aceştia i-au încredinţat lucrarea lui Florin Şutu, iar între timp, unii dintre cei trei proprietari au şi cedat partea lor altor persoane, încât locatarii nici nu mai ştiu cine trebuie să le dea socoteală de cele ce li se întâmplă lor din cauza lucrărilor lăsate nefinalizate.

“I-am tot sunat, dar nouă nici nu ne mai răspund la telefoane. Florin Şutu ne-a mai răspuns şi ne-a tot promis că începe de mâine şi acel mâine a tot trecut, de am intrat acum în iarnă”, spune Adela Muntean, unul dintre locatarii care au cel mai mult de tras din cauza neseriozităţii constructorilor mansardei.

 

Locuinţe distruse de apa infiltrată de pe bloc

Pereţii locuinţei sunt brăzdaţi de dâre ruginii, marcând locurile pe unde le curge apa la fiecare ploaie, tencuiala e căzută în multe locuri, iar becurile din tavan nu mai pot fi aprinse, după ce instalaţia electrică a luat foc, din cauza apei venite de sus.

“Suntem mereu în stare de asediu. Pe jos avem mereu var căzut de pe pereţi, până şi noaptea ne cad în cap bucăţele desprinse de pe tavan, iar apa curge pe perete ca un pârâiaş. Am muncit o viaţă ca acum să vedem cum toata casa ni se distruge”, spune Adela Muntean, care, împreună cu vecinii de palier, s-a chinuit să mai oprească din apa ce le vine de sus, cu oale şi cazane aşezate pe bloc, prin locurile pe unde apa venea mai tare.

Pe lângă mobila distrusă de apa infiltrată, de uşile umflate şi mucegăite, de pereţii scorojiţi de acţiunea apei, mari probleme le-au apărut la instalaţia electrică, care nu de puţine ori a luat foc, punându-le viaţa în pericol.

“Chiar trebuie să moară cineva ca să se rezolve problema? Ne-am adresat la primărie, la Protecţia Consumatorului, la Inspectoratul în Construcţii, nimeni nu a intervenit cu nimic. Nouă ne-au luat foc cablurile de curent în casă, două săptămâni nu am putut aprinde deloc lumina, am fost nevoiţi să ducem frigiderul în dormitor, că doar acolo mai mergeau prizele. Suntem terminaţi dacă toată iarna şi primăvara următoare ne va tot intra apa în locuinţe”, spune disperată şi Ilina Slincu, care, înainte de a începe lucrările de mansardare, îşi izolase locuinţa la exterior, pe bloc, pentru ca tot ce a făcut să fie distrus când a fost decopertat sistemul de protecţie contra apei, de către cei ce lucrau la mansardă.

 

Descoperiţi în faţa apei şi gerului

Locatarii de la etajul patru al blocului sunt expuşi nu doar ploilor şi zăpezii care se adună, intrând pe lateralele descoperite şi prin găurile din prelată, ci şi frigului, care le pătrunde în locuinţe foarte uşor, din moment ce şi straturile izolatoare ce existau înainte au fost îndepărtate.

“Nu vrem decât să facă ceva să oprească apa care ne ajunge în case şi să înfunde lateralele mansardei, să nu mai pătrundă zăpada şi gerul. Lăsată cum e, mansarda e un pericol pentru toţi. Poate lua foc de la un fulger, se poate prăbuşi în stradă, pentru că nu e prinsă de bloc. Când au fost vântoase, bucăţi de lemne din ea au căzut pe maşini”, a adăugat şi Dragoş Muntean, locatar la etajul patru.

 

Cauza problemelor – lipsa banilor

Singura explicaţie pe care au primit-o locatarii pentru delăsarea celor care au început mansarda a fost lipsa banilor. Unul dintre foştii proprietari ai mansardei nefinalizate, Eusebiu Bulexa, spune că ei au plătit integral construirea mansardei, care trebuia să le fie predată încă din aprilie 2010.

“Constructorul a rămas fără bani şi a încetat lucrările, deşi noi am plătit întreaga lucrare. Şi aşa ne-a făcut destule probleme, că a modificat proiectul fără acordul nostru şi a mai primit şi o amendă de la primărie pentru asta”, a spus Eusebiu Bulexa, care şi-a cedat partea altei persoane, în urmă cu câteva luni.

În aceste condiţii, locatarii sunt la mâna constructorului, care va acoperi mansarda când va vrea el sau când va considera că are bani pe care să-i investească acolo, iar locatarii vor fi din ce în ce mai nenorociţi de bătaia de joc la care sunt supuşi.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Şandrama construită pe un bloc din cartierul George Enescu.
 Vizualizări articol: 5661 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 4 voturi
Şandrama construită pe un bloc din cartierul George Enescu5.054

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


1.   Adela Muntean trimis de
( 2 dec 2010, 12:50:39
Ati primit ce ati meritat! Nu destul arata blocul ca la tigani.Acum arata si mai rau. Nu ati luat in calcul nici riscul ca un vant mai mare va poate lua sandramaua de pe acoperis...laughing
1.1  RE: Adela Muntean trimis de
( 2 dec 2010, 13:27:39
Este o sandrama parazit. Foloseste vantul pentru a se raspandi si la celelalte blocuri, ca sa le..."sandramalizeze" si pe ele. Doar americanii poseda tehnologia necesara ca sa combata acest tip de virus.
1.2  RE: Adela Muntean trimis de
( 2 dec 2010, 13:29:46
"Sandramalis Eolianus" - asa se numeste
2.   Comentariu trimis de
( 2 dec 2010, 14:00:19
nu vreau sa fiu patetic,dar ar fi o solutie:F....!
3.   Trebuie sa facem ceva trimis de
( 3 dec 2010, 00:22:17
Locatarii acestui bloc de credeti ca au dat la ziar kestia asta,k au prea multi bani??Credeti k isi pot prmite un avocat ?? Nu cred. Au patit-o, da e adevarat dar merita sa ii ajutam totusi vine iarna, vin sarbatorile ii putem lasa asa????
4.   Primarul trimis de
( 3 dec 2010, 00:23:59
Solidaritate?????Doar atat? Sa va fie rusine!!!!! Totusi toti sunt platitori de taxe.
5.   Comentariu trimis de
( 3 dec 2010, 00:26:56
Se teme careva k ii pica postul??????Cam bate la ochi Domnul Primar!!!!!
5.1  RE: Comentariu trimis de
( 3 dec 2010, 01:41:28
Tie ar trebui sa ti se suspende dreptul de a te exprima in scris pe motivul: tentativa de omor asupra limbii romane.

Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei