Iarna s-a făcut simţită de ieri şi pe străzile Sucevei, unde, de la primii fulgi de zăpadă, traficul rutier a fost îngreunat, carosabilul devenind alunecos.
Tocmai de aceea, imediat după ce s-a pornit ninsoarea, utilajele Rosal au pornit din bază, încărcate cu material antiderapant (sare amestecată cu nisip), pentru a-l împrăştia pe principalele artere de circulaţie.
Prezenţa utilajelor Rosal pe străzile oraşului s-a făcut simţită de ieri, de la 12.15, când cele 17 sărăriţe dotate şi cu lamă de zăpadă au început să împrăştie material antiderapant.
Dacă pe principalele artere de circulaţie intervenţia lor a fost făcută în timp util, pe străzile din cartiere, utilajele de împrăştiere a materialului antiderapant şi-au făcut apariţia mult mai târziu, la câteva ore după începerea acţiunii de deszăpezire.
„Acţionăm cu toate utilajele disponibile, în afara celor două maşini cu care transportăm gunoiul la Botoşani. Fiecare utilaj a fost încărcat cu material antiderapant şi e dotat şi cu plug, astfel încât dacă stratul de zăpadă creşte, să băgăm plugurile pentru a-l îndepărta. Vom sta în alertă pe toată perioada codului galben”, a declarat directorul Rosal Suceava, Adrian Niculescu.
El a explicat că prioritate la intervenţia cu material antiderapant şi cu plugurile au străzile principale, abia după finalizarea acestora utilajele având misiunea de a interveni şi pe străzile din cartiere, unde traficul este mai redus, iar posibilitatea de blocaje şi accidente este mai mică.