Festivalul Folklung organizat de Pub Boem „La Fierărie” din municipiul Suceava şi Pizzeria „La Bomba” din Gura Humorului va continua şi la sfârşitul acestei săptămâni, cu reprezentaţiile celui de-al treilea concurent din cei 12 înscrişi în concurs.
Mâine seară, la „Fierărie”, şi sâmbătă, la pizzeria la „Bomba”, pe scena improvizată din cele două localuri va cânta Claudia Ciobanu, o tânără în vârstă de 19 ani, din Paşcani, studentă la anul I la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” în Cluj Napoca (n.r. - ascultă pe www.monitorulsv.ro una dintre piesele folkistei).
„Cânt de la patru ani, dar de muzica folk m-am apucat acum doi ani. Consider muzica folk ca fiind o reflexie a poeziei în muzică, o desluşire şi o încâlcire în acelaşi timp a celor mai profunde sentimente umane, sau, mai pe scurt, o muzică de suflet. Abordez şi alte genuri cum ar fi jazz-ul, rock-ul, blues-ul. În afară de muzică sunt pasionată de teatru, film şi literatură. Vă mulţumesc şi aştept cu drag să vă cânt, încânt...”, a scris folkista într-o scurtă prezentare.
Claudia nu va fi singură pe scena de la Folklung, organizatorii anunţând pentru mâine seară, la „Fierărie”, şi doi invitaţi, Ioan Onişor şi Ionuţ Mangu.
Gazda fiecărei seri va fi, ca de fiecare dată, cântăreţul de muzică folk Adrian Beznă.
Folk până târziu în noapte
Seria concertelor Folkulung a fost deschisă, acum două săptămâni, de Viorel Gheorghiu, din Piatra Neamţ, iar săptămâna trecută a fost rândul celui de-al doilea concurent, Cristina Andrieş.
Cine nu a văzut-o şi nu a auzit-o are ce regreta.
Cristina Andrieş a fost însoţită şi de colegii ei, de la trupa „Folk Frate!”, care au pus suflet în tot ce au făcut, stârnind ropote de aplauze din partea publicului prezent, aplauze care s-au lăsat cu două „bisuri”.
După mai bine de o oră şi jumătate de muzică oferită de Cristina Andrieş şi „Folk Frate!”, pe scenă a urcat gazda festivalului, Adrian Beznă. Au urmat alţi cantautori, iar acordurile muzicii folk s-au auzit până târziu în noapte.
Înregistrări video cu reprezentaţiile celor doi concurenţi pe scena pub-ului „La Fierărie”, precum şi ale invitaţiilor acestora, le puteţi urmări pe ediţia electronică a Monitorului de Suceava.
Tot pe www.monitorulsv.ro, va fi postată zilele viitoare şi o înregistrare video de la cea de-a treia săptămână Folklung.