Judeţul Suceava a primit 3,1 milioane de lei (31 de miliarde de lei vechi) din Fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziţia Guvernului. Preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, a declarat că 1,07 milioane de lei au fost alocaţi pentru finanţarea unor obiective de investiţii din 10 localităţi, iar ceilalţi bani vor ajunge la 69 de primării pentru cheltuieli curente şi de capital. El a spus că la capitolul investiţii, cei mai mulţi bani, respectiv câte 200.000 de lei, vor fi folosiţi pentru reabilitarea unor tronsoane de drumuri comunale din Ipoteşti şi Todireşti, dar şi a unei porţiuni de drum judeţean de la graniţa cu judeţul Neamţ. Preşedintele Flutur a mai spus că din totalul fondurilor pentru cheltuieli curente, comunei Şaru Dornei i-au revenit cei mai mulţi bani, adică 145.000 de lei, în timp ce la polul opus se află oraşul Solca, cu 10.000 de lei.
( 1 dec 2010, 19:37:04