După scandalul permiselor de conducere eliberate persoanelor cu handicap pe baza avizelor date de medici, aceştia din urmă nu se prea grăbesc să-şi depună dosarele la Direcţia de Sănătate Publică Suceava pentru autorizarea cabinetelor în care, de la anul, vor examina viitorii şoferi.
DSP Suceava aşteaptă ca reprezentanţii cabinetelor medicale individuale private şi ai celor din ambulatoriul integrat al spitalelor, ce au fost incluse în lista cu unităţile de asistenţă medicală autorizate pentru examinarea candidaţilor la obţinerea permisului de conducere pentru autovehicule sau tramvaie, să se prezinte pentru obţinerea acreditării în acest sens.
Un singur dosar validat de DSP
Până marţi, doar trei medici din judeţ şi-au depus dosarele de acreditare pentru examinarea viitorilor şoferi, dintre care doar unul singur, cel al unui oftalmolog, este valid.
„Şi-a mai depus dosar un medic psihiatru, dar este incomplet, precum şi un medic chirurg care nu se află în lista de specialităţi cerute, motiv pentru care dosarul a fost respins. Rugăm medicii să trateze cu seriozitate acest subiect”, a declarat Adrian Popescu, adăugând că „timpul trece”, iar cei care vor să fie incluşi pe lista unităţilor autorizate pentru examinarea candidaţilor la obţinerea permisului de conducere ar trebui să se grăbească.
Din ianuarie 2011, intră în vigoare Ordinul 1159 din 31 august 2010 privind aprobarea Listei unităţilor de asistenţă medicală autorizate pentru examinarea ambulatorie a candidaţilor la obţinerea permisului de conducere şi a conducătorilor de autovehicule sau tramvaie. Ordinul a apărut ca o reacţie a Ministerului Sănătăţii la informaţiile din mass-media potrivit cărora persoane cu dizabilităţi incompatibile cu şofatul au obţinut permisul de conducere.
Specialităţile pentru care se vor elibera avize
Cabinetele ce vor avea dreptul de a face examinări includ specialităţile medicină internă, oftalmologie, ORL, neurologie, psihiatrie, ortopedie-traumatologie.
În judeţ, un control încrucişat, ordonat de prefectul de Suceava, Sorin Arcadie Popescu, între Direcţia de Asistenţă Socială şi Serviciul Permise Auto, a arătat că 283 de suceveni deţin concomitent permis de conducere şi certificat de handicap accentuat sau grav incompatibil cu calitatea de conducător auto.