Mai puţin de jumătate dintre sucevenii care au beneficiat anul trecut de subvenţii la încălzirea locuinţelor vor mai primi anul acesta ajutoare la plata căldurii consumate, indiferent dacă aceasta provine de la Termica, e produsă cu centrale de apartament pe gaz metan sau cu sobe ori centrale care utilizează drept combustibil lemne, cărbunii ori produse petroliere. Numărul beneficiarilor din acest an este de aproape de trei ori mai mic decât cel din anii anteriori, când aproximativ 18.000 de suceveni primeau subvenţii cuprinse între 10% şi 90% din valoarea căldurii consumate.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunţat ieri că, în urma centralizării şi verificării cererilor de acordare a subvenţiilor la căldură, doar 6000 de familii vor mai beneficia în această iarnă de sprijin bănesc la plata facturilor la încălzire, alte 900 de cereri fiind respinse din start.
“Din păcate, aşa cum am anticipat în momentul în care au apărut noile criterii de acordare a subvenţiilor la căldură, numărul beneficiarilor a scăzut la aproape o treime faţă de câţi erau în alţi ani. În total au fost depuse 6.909 cereri pentru ajutoare la încălzirea locuinţelor, dar 900 de cereri sunt respinse din start, încât doar 6000 de cereri pot fi puse în plată începând de cu 1 noiembrie 2010”, a declarat Ion Lungu, care le-a transmis celor care ştiu că au dosare incomplete şi că se încadrează în prevederile legii că mai pot aduce actele doveditoare astăzi şi mâine.
“Noi încă mai lucrăm la aceste dosare, cei care mai aveau ceva de completat pot să facă asta inclusiv până vineri, 26 noiembrie, astfel încât să putem emite la timp dispoziţiile de acordare a ajutoarelor la încălzire.
În măsura în care vor mai fi solicitări şi după această dată, le vom primi şi vor putea intra în plată începând cu luna decembrie”, a adăugat edilul sucevean.
Noiembrie este prima lună pentru care se vor acorda subvenţii la încălzirea locuinţelor.