Cinci persoane din judeţ au fost suspectate de medici de infecţie cu virusul gripal pandemic AH1N1, însă boala nu s-a confirmat în nici unul din cazuri.
Informaţia a fost lansată, ieri, în conferinţă de presă, de purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, Adrian Popescu, care a arătat că, deocamdată, în judeţ nu au apărut îmbolnăviri prin gripă nouă.
„Au fost recoltate probe pentru cinci cazuri cu simptomatologie specifică gripei noi, care au fost trimise spre analiză la laboratorul din Iaşi, dar nu s-au confirmat. Nu am avut nici cazuri de gripă obişnuită”, a spus responsabilul de relaţiile cu presa al DSP.
Numărul sucevenilor cu afecţiuni respiratorii se menţine constant
Potrivit datelor centralizate de Direcţia de Sănătate Publică, temperaturile ridicate din ultima perioadă nu au dus la diminuarea numărului de persoane cu afecţiuni respiratorii, dar nici la creşterea acestora, media fiind de aproximativ 2.500 de suceveni bolnavi pe săptămână.
Astfel, în perioada 15-21 noiembrie, au fost înregistrate 2.478 de infecţii acute ale căilor respiratorii superioare, majoritatea la copiii cu vârste până în 4 ani, categorie de vârstă la care medicii au raportat 773 cazuri. Au urmat copiii între 5-14 ani, cu 700 cazuri, tinerii între 15-29 ani, cu 458 cazuri, adulţii între 30-64 ani, cu 361 cazuri şi persoanele de 65 ani şi peste, cu 186 cazuri. Din totalul celor 2.478 cazuri de boală, 50 au fost spitalizate, dintre care 30 au fost copii până în 4 ani.
Majoritatea persoanelor bolnave sunt copii până în 4 ani
În săptămâna 15-21 noiembrie au fost contabilizate şi 682 de cazuri de pneumonie, cele mai multe, în număr de 193, fiind semnalate la grupa de vârstă 0-4 ani, urmată de 5-14 ani, cu 170 îmbolnăviri, 30-64 ani, cu 138 cazuri, 15-29 ani, cu 100 îmbolnăviri şi persoane de 65 ani şi peste, cu 81 cazuri. Din totalul celor 682 de pneumonii, 70 au necesitat internare, în 49 fiind vorba de copii până la 4 ani.