Televiziunea Rădăuţi, unul dintre operatorii de televiziune prin cablu din municipiul Rădăuţi, nu mai aparţine primarului localităţii, Aurel Olărean. TV Rădăuţi SRL, societate comercială înregistrată la Registrul Comerţului în februarie 2005, cu un capital social de 200 de lei şi care are ca profil activităţi de difuzare a programelor de televiziune, şi-a schimbat din această săptămână proprietarul.
Dacă televiziunea rădăuţeană a aparţinut până acum familiei primarului în exerciţiu, din această săptămână TV Rădăuţi a trecut în proprietatea operatorului RCS&RDS, potrivit unor surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.
Tranzacţia făcută de primarul Aurel Olărean, tranzacţie făcută contra sumei de un milion de euro, potrivit aceloraşi surse, a stârnit mai multe „frământări” în rândurile celor implicaţi în viaţa politică locală, ştiindu-se că TV Rădăuţi a avut un rol important în timpul campaniei electorale din 2008, an când Olărean a câştigat fotoliul de primar, şi în condiţiile în care au mai rămas circa 18 luni până la alegerile locale viitoare.
Nu am putut afla dacă Olărean a înstrăinat şi studioul de producţie şi dacă noul proprietar va difuza în continuare producţiile locale, însă trebuie reamintit că singurul post de radio din municipiu aparţine tot familiei Olărean.
RCS&RDS este o companie românescă rezultată în urma fuziunii, în august 2005, între România Cable Systems şi România Data Systems. Compania are peste 90 de puncte de lucru în România, Ungaria şi Slovacia. Peste un milion de clienţi beneficiază de serviciile de televiziune prin cablu si satelit, iar peste 150.000 de companii folosesc serviciile de internet, transmisii de date si telefonie fixă oferite de RCS&RDS.