În Sala de lectură a Bibliotecii Bucovinei „I. G. Sbiera” Suceava va avea loc luni, 22 noiembrie, de la ora 17:00, o manifestare în memoria cunoscutului poet bucovinean Paul Celan. Va conferenţia prof. univ. dr. Mircea A. Diaconu, decanul Facultăţii de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării. Pe parcursul evenimentului, studenţii germanişti din cadrul Facultăţii de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării vor citi din opera scriitorului. Manifestarea va fi moderată de poetul Alexandru Ovidiu Vintilă. Manifestarea culturală este organizată de Biblioteca Bucovinei “I. G. Sbiera”, Consiliul Judeţean Suceava, împreună cu Universitatea “Ştefan cel Mare”, Facultatea de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării.