Uniunea Europeană pune la dispoziţia profesorilor din trei judeţe, printre care şi Suceava, cinci milioane de euro pentru participarea la cursuri de învăţare a limbii engleze.
Câte 400 de dascăli nefilologi din judeţele Suceava, Braşov şi Sălaj vor învăţa limba engleză, în decurs de 24 de luni, iar pentru acesta, Uniunea Europeană va deconta mai mult de 1,5 milioane de euro pentru fiecare judeţ în parte.
Activitatea principală a proiectului o reprezintă parcurgerea de către un grup ţintă format din 1200 cadre didactice din categoria nefilologi a unui program complet de studiu a limbii engleze urmată de sesiuni de examinare pentru accederea la certificări recunoscute internaţional ale cunoştinţelor integrate de limba engleză.
Potrivit inspectorului şcolar general, Petru Carcalete, proiectul are ca finalitate dobândirea de diplome Cambridge.
„100 dintre cadre trebuie să obţină diploma pentru începători, alţi 100 de profesori trebuie să obţină diploma pentru avansaţi, iar 200 de cadre didactice trebuie să ia diploma de limba engleză pentru afaceri”, a spus Petru Carcalete.
Acesta a mai adăugat că „ţinta propusă este destul de dificil de atins. 50% dintre participanţi trebuie să ia diploma Cambridge care le atestă cunoştinţele de limba engleză la cel mai înalt nivel, ceea ce mi se pare dificil”.
Proiectul a demarat în luna septembrie 2010.
În perioada 12-14 noiembrie 2010, la Suceviţa a avut loc prima reuniune a echipelor de implementare a proiectului şi a formatorilor din cele trei judeţe, care a avut ca scop identificarea conţinutului modulului de formare destinat grupului ţintă şi adaptarea acestuia la nevoile cursanţilor, punerea bazelor pentru elaborarea suportului de curs vizând programul integrat de formare,realizarea de propuneri privind structura, modul de accesare şi utilizare a platformei “e_learning”, ca suport de informare şi învăţare pentru cursanţi.
(17 nov 2010, 12:04:17
directoarele blonde si nefiloloage de la falcau si brodina intra in program?
nu de alta,dar cititi ce zice folclorul:
-de ce sunt patru urme de picioare pe ecranul calculatorului?
-pentru ca doua directoare blonde au incercat sa intre pe internet.