Un şofer de tir a ajuns cu arsuri faciale la „Urgenţele” Spitalului Judeţean Suceava după ce unul dintre pneurile maşinii i-a explodat în faţă. Gravul accident s-a petrecut ieri, în jurul orei 11.00, la intrarea în municipiul Suceava, dinspre Fălticeni.
Constantin Mătăsari, în vârstă de 29 de ani, din municipiul Paşcani, oprise vehiculul pentru o defecţiune şi, în timp ce încerca să-l repare, unul dintre cauciucuri a explodat. Dus la spital, acesta a fost diagnosticat cu arsuri faciale, având de asemenea şi leziuni oculare. Chiar dacă starea sa generală nu era gravă, leziunile din zona feţei erau destul de serioase. Tânărul a cerut să fie transferat la o unitate spitalicească din Iaşi, plecând pe semnătură din Spitalul Judeţean Suceava. Cazul va fi preluat de Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava pentru a se stabili dacă în cauză este vorba despre un accident de muncă.